După ce am strâns idei de activități ce s-ar potrivi pentru prima zi de școală la clasele primare, am primit multe sugestii de a scrie și despre clasele de gimnaziu și liceu. Tu știi că cel mai greu e la gimnaziu și la liceu?, așa mi s-a spus. E greu pentru că organizarea e alta și pentru că elevii au alt comportament. Le e greu elevilor din clasele de început, a cincea și a noua. Ei bine, așa am scris articolul de față. I-am rugat pe colegii mei din Proiectul MERITO, profesori de gimnaziu și de liceu, să îmi împărtășească din ideile lor, să îmi spună ce activități sunt potrivite pentru prima zi de școală și ce abordare au ei.
Vă prezint mai jos idei pentru prima zi de școala ori pentru prima săptămână, dar și idei pentru prima zi la o anume disciplină. Știu că în unele școli prima zi de școală presupune o festivitate, apoi elevii pleacă acasă. În altele elevii rămân în școală pentru încă 2-3 ore și profesorii lor le propun diverse activități. Oricare ar fi „prima zi”:
- activitățile de început de an să fie unele orientate spre conexiunea grupului, spre cunoașterea colegilor și a cadrelor didactice, a școlii;
- să fie activități prin care se setează atmosfera din clasă, motivația, se fac planuri, se stabilesc obiective;
- să fie activități prin care să se aducă starea de bine, de siguranța la școală.
Cunoaște-i pe elevi!
Doamna profesoară Laura Borbe de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca pune mare accent pe cunoașterea elevilor săi. Dânsa acordă timp pentru a sta de vorbă cu fiecare.
- Înainte de începerea școlii, doamna profesoară a purtat discuții cu învățătoarele pentru a afla informații despre fiecare copil din clasa a V-a. Pentru primele zile de școală a propus activități la educație civică și jocuri pentru a-i cunoaște. În prima zi le-a oferit un material cu informații legate de numele fiecărui profesor, disciplinele studiate în clasa a V-a, numărul de ore, le-a vorbit despre teze și despre calendarul anului școlar.
- Pentru elevii de clasa a IX-a nu a avut cum să ia legătura cu foșii diriginți. Le-a propus elevilor jocuri de cunoaștere reciprocă și de stabilire a regulilor de funcționare a grupului.
- „Dar, din toate activitățile pe care le am făcut în 25 de ani, cea mai de impact a fost cea realizată după pandemie, când ei erau deja în cls a X-a și nu ii cunoșteam foarte bine. Am alocat fiecare pauză mare unui elev din clasă pentru a discuta cu el 1-1, fie pe un subiect de interes pentrut el, fie o discuție pe bază de întrebări menite să îl cunosc. Efectul a fost foarte puternic. La finalul anului, la întrebarea care a fost momentul cel mai frumos din an, foarte mulți au menționat acest moment.” 32 de zile a durat toată activitatea.
- Joc cu palmele desenate. Iată și o propunere de joc din partea doamnei profesoare. Fiecare elev își desenează conturul ambelor palme. Pe palma dreapta va scrie lucruri pe care știe să le facă și îi place să le facă (să citească, să înoate). Pe cealaltă palmă va scrie lucruri pe care ar vrea să le experimenteze (Aș vrea sa învăț să utilizez aplicația x, să cânt la chitara etc). Se lipesc foile pe perete și acolo vor sta până la sfârșitul anului. La final de an sepot porni discuții pe marginea acestor desene.
- Elevii de liceu nu se vulnerabilizează așa ușor. Le e teamă să vorbească despre ei. Dar ar fi de folos un moment în care să lucreze în grupuri mici, să scrie despre ce le-ar plăcea să se întâmple în școală și la ore, apoi să discute într-o activitate de tip cafenea despre aceste aspecte, să voteze o anume idee. Și toate ideile să fie transmise mai departe celorlalți profesori.
Căsuța orei de română
La clasa a VI-a a doamnei profesoare Petrina Dobrotă, de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu, ora începe în pași de poveste. Elevii își reamintesc momentele în care au construit relațiile, cunoștințele și au pus cărămizile din clasa a V-a, prima clasă din gimnaziu. Ora de română este în viziunea doamnei o căsuță cu mai multe încăperi: camera scrierii corecte, camera cu teorie, camera poeziei, camera memoriei etc.
- Dar ce este o casă fără un acoperiș? În clasa a VI-a, elevii vor construi acoperișul și, pentru că la mansardă sunt camere de joacă sau camere secrete, vor inventa noi jocuri cu substantive, adjective și vor sări, mai ceva, ca verbele năzdrăvane. Fiecare elev își alege tipul de acoperișur: ascuțit, plan drept sau în forme neobișnuite și desenează cum crede el că va arăta casa orei de română, înfrumusețând-o cu un simbol (horn, barcă, lună, stea etc. ). Elevii vor prezenta colegilor casa orei de română în orașul Școlii de Plăcere. Fiecare acoperiș va avea desenat un simbol care să le amintească de vacanța de vară. Doamna profesoară le va da ca exemplu simbolul ales de dânsa: simbolul verii este Cartea Deschisă pe care o va colora în verde, deoarece a citit ân grădina sa.
- Elevii vor invita colegii să le viziteze imaginar casa desenată și îi vor conduce prin camerele preferate (camera verbului conține toate verbele de joacă, de exemplu). Fiecare elev va alege alți doi colegi, pe criteriul simboluri preferate și își vor lipi desenele împreună pe tablă. Astfel, vor construi povești noi pentru viitoarele ore de română în care vor ascunde, pentru moment, obiecte secrete, imaginare. Astfel, Andrei va prefera casa lui Mihai pentru simbolul bărcii de pe acoperiș, simbol care îi aduce aminte de vacanța petrecută la mare. Probabil Maria va alege casa Ioanei pentru simbolul pisicii care îi amintește de ghemotocul cu blană de sub mărul bunicii.
Le va aminti că, până la momentul zborului spre liceu, pe desenul Orei de română vor mai avea de ilustrat clasa a VII-a cu flori și pomi plini de curaj și veselie, iar duelul dintre soare și norii îl vor desena, abia, în clasa a VIII-a. Până atunci, vor citi, vor desena, vor cânta, vor dansa și vor călători prin Orașul de Poveste.
Limbile străine devin accesibile prin joc
De la colega mea Bianca Darabă, profesoară de limba franceză la Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț, am primit două idei de activități.
- Dacă are prima oră de franceză la clasele mici (clasa a Va, L2), le prezintă elevilor cuvintele transparente în limba franceză, adică cele care sunt (aproape) identice cu limba română (sau asemănătoare cu limba engleza). În felul acesta doamna profesoară le arătă copiilor că limba franceză e accesibilă. Iată câteva exemple de astfel de cuvinte: danser, dormir, fumer, silence, dur, bien, rapide, lent, contrôle, magasin, magazine, ennemi. Apoi le amestecă și îi roagă pe copii să găsească echivalentele în limba romana. Apoi îi va provoca vorbindu-le despre “faux amis”, prietenii falși, cuvinte care nu înseamnă același lucru, deși au forme asemănătoare în două limbi diferite. Aici vor invata sa nu se bazeze 100% pe forma, ci pe sens. De exemplu, cuvintele travailler ( a munci) vs to travel (a calatori)
- Pentru aceleași clase, dar și pentru clase mai mari și mai avansate, merge foarte bine jocul „Scaunele cu emoții“. Fiecare scaun primește o emoție în limba franceză (1-la joie, 2-la tristesse, 3-la peur). Se alege o propoziție (de exemplu “Je mange une pomme.” – Eu mănânc un măr.) care trebuie spusă așezându-se pe un scaun, iar tonul frazei imită emoția scaunului. Câte un copil iese în fața scaunelor, colegii fiind cei care aleg numărul scaunului, deci emoția cu care va fi rostită fraza.
O vânătoare de comori prin școală
Ce spuneți de o vânătoare de comori pentru elevii de clasa a noua? Doamna profesoară Daniela Țepeș, profesoară de fizică la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, organizează cu ei o astfel de vânătoare pentru ca elevii să cunoască școala. Le dă un plan, îi împarte în echipe și ei trebuie să cerceteze prin școală pentru a găsi biblioteca, laboratorul de fizică, clase ale altor colegi. În unele spații lasă și sarcini care trebuie rezolvate pentru a trece mai departe.
Mesaje motivaționale la început de an
Pentru clasele la care a fost sau este dirigintă ori la clasele de început de ciclu, doamna profesoară Liliana Olărașu, profesoară de matematică la Școala Gimnazială „Vasile Conta” din Iași, propune activități de cunoaștere și discuții ce pornesc de la proverbe și mesaje motivaționale.
- Istoria numelui meu. Fiecare elev spune de ce i s-a pus numele pe care îl are; dacă nu știe, poate inventa.
- Două adevăruri și o minciună. Fiecare elev va spune despre sine două lucruri adevărate și unul care nu e adevărat. Ceillați colegi ghicesc minciuna.
- Care este visul tău? Elevii au scris ideile lor pe bilețele, doamna profesoară le-a pus într-o cutie pe care au deschis-o în clasa a VIII-a, la cursul festiv. În clasa a VIII-a ei completează mai întâi un bilet asemănător și observă dacă au rămas la același vis.
- La clasele unde dânsa a fost dirigintă, le-a pregătit un semn de carte cu mesaje motivaționale/ inspiraționale.
- Într-un an la clasa a VIII-a a selectat niște proverbe. Fiecare elev a extras câte unul și au discutat pe marginea lor. Fiecare primește și lista cu toate proverbele.
- Niciodată nu stabilește regulile clasei din prima zi.
- Întotdeauna face un desen frumos pe tablă, de bun venit.
Prima oră e magică!
Doamna profesoară Ana Maria Rusu, profesoară de muzică la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, propune ca prima oră de muzică să fie una memorabilă și magică. În viziunea dânsei acesta e timp de conectare cu elevii și timp de cunoaștere. La clasele a V-a și a IX-a le dă copiilor să completeze o fișă cu informații despre ei, despre preferințele lor muzicale, apoi poartă cu ei discuții. Găsiți activitățile sale și fișele AICI și AICI. O audiție muzicală e binevenită, așa că le pregătește mereu un cântec.
Aș vrea ca profa să știe că…
În fiecare an, la clasele de început, doamna profesoară Tatiana Cauni, profesoară de limba română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, desfășoară cu elevii aceleași activități ce o ajută să îi cunoască. Îi întreabă pentru ce sunt recunoscători, care sunt pasiunile lor, ce sporturi practică, ce cărți citesc. La celelalte clase pregătește o întrebare: Aș vrea ca profa să știe că… . Puteți citi despre aceste activități AICI și AICI.
Sper că vă inspiră toate aceste activități. Pregătiți elevilor voștri activități de suflet, care să le rămână amintiri. Dacă aveți voi și alte idei, vă invit să le scrieți în comentarii.
Despre colegii mei profesori MERITO puteti citi AICI.
Alte articole pe blog: Ce sa nu faci in prima zi de scoala, Sfaturi pentru profesorii debutanti.
Ema