E tare frumos cand vin parintii la scoala sa sustina o activitate. E nemaipomenit! E minunat, inedit, diferit, cu o alta abordare, cu alte cuvinte, cu alte experiente. Si cata mandrie o fi in inima scolarului cand isi vede mama in fata clasei povestind ceva colegilor sai!
Adina Giurgea e mamica unui baietel din clasa a III-a F, de la Scoala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din Bucuresti. Doamna invatatoare Elena Iorgulescu a invitat-o pe mamica Adina sa sustina o activitate. Si eu am avut la clasa mea astfel de activitati si a fost minunat. De aceea am rugat-o pe Adina Giurgea sa ne povesteasca despre experienta ei la clasa a III-a.
Iata mai jos relatarea sa:
Ecuatia copil – profesor – parinte
Am doi copii, fetiţa e la grădiniţă şi băiatul la şcoală, clasa aIII-a. De când mă ştiu m-a interesat educaţia, învăţarea, atât formală cât şi informală iar de când sunt părinte am încercat să-mi expun copiii la multe experienţe de învăţare, de la vizite la biblioteci, muzee, teatre, concerte, spectacole la diverse evenimente şi ateliere.
În tot acest proces, s-a conturat relaţia mea cu şcoala/grădiniţa, unde am simţit să mă implic, fie pe partea administrativă, fie prin oferirea ideilor şi timpului meu. Peste tot mi se spunea acelaşi lucru: „Ce bine-ar fi dacă ar fi mai mulţi părinţi ca dvs.!”
Am luat-o ca pe un compliment, oarecum cu uimire, mie mi se părea normal să mă implic, până la urmă e vorba de copiii mei, n-o făceam pentru şcoală/grădiniţă ci pentru copiii mei şi pentru grupul de copii.
Am citit în nenumărate rânduri cât este de importantă ecuaţia copil – profesor – părinte în procesul învăţării şi creşterii copiilor în acest secol. Există destule studii care atestă rezultate academice, cognitive şi emoţionale mult sporite odată cu implicarea părinţilor. Deci am simţit că e un lucru normal, însă cel mai mult m-a ajutat faptul că omul din faţa mea – educatoare/învăţătoare/ director de grădiniţă – era unul bun, deschis, cu o viziune modernă şi, mai ales, care iubea copiii şi le aprecia individualitatea.
De fapt, o parte din activităţile mele din prezent – desfăşurarea de ateliere de lectură şi joacă pentru copii de 3-10 ani – se datorează învăţătoarei băiatului meu. Unul din primele ateliere pe care l-am susţinut la Biblioteca Metropolitană Ion Creangă a fost în cadrul Şcolii Altfel, a clasei băiatului. Doamna învăţătoare m-a susţinut şi m-a încurajat să organizez acel atelier văzând entuziasmul şi dorinţa mea de implicare chiar dacă, pe atunci, nu aveam experienţă de lucru cu copiii.
Un atelier de ecologie
Luna aceasta am fost la clasa băiatului cu un atelier de ecologie şi împrietenire cu natura, la ora de educaţie civică, tot la invitaţia doamnei învăţătoare. Deşi nu lucrez în domeniul ecologiei, m-am alăturat în ultimii doi ani unui proiect de ecologie, Iulie fără plastic, unde am desfăşurat, voluntar, ateliere de ecologie şi despre influenţa plasticului asupra naturii pentru mai bine de 100 de copii. Anul acesta am scris şi prima mea povestioară, care se numeşte „Marea fără plastic” pe care am citit-o în cadrul atelierelor, şi am discutat despre cum afectează plasticul viaţa marină şi ce putem face, fiecare în acest sens.
Însă participarea mea la atelierul de la şcoală nu a necesitat studii de specialitate sau materiale complicate, ar fi putut fi făcut de orice părinte, în principiu. Am adus un banner de dimensiuni mari (care a fost produs în cadrul Iulie fără plastic 2017) care înfăţişează mai multe mâini de copii susţinând globul pământesc şi mai multe elemente prin care putem să fim prietenii naturii (în relaţia cu natura verde, vieţuitoarele, resursele naturale, reciclare, implicare etc.). De fapt, atelierul a fost o discuţie liberă, un fel de brainstorming ghidat cu respect şi relaxare, cu încurajarea implicării tuturor şi a ideii că fiecare este important şi ideile lui contează şi pot face o diferenţă.
Ceea ce mi-am dorit foarte mult după acest atelier a fost să îi văd pe copii că devin conştienţi de modul în care fiecare acţiune (sau lipsă a acţiunii) afectează natura şi pe cei din jur şi ca ei să aplice lucrurile pe care le-au aflat (sau le ştiau deja) în mod conştient în activitatea lor. Cred că atelierul şi-a atins scopul deoarece după 2 zile una din fetiţe a venit la şcoală cu o cutie de carton pentru reciclat hârtia şi un desen făcut de ea, atât de frumos şi sugestiv.
Mama mea erou la scoala
Părinţii se pot implica în multe feluri în activitatea şcolară a copiilor lor. De la faptul că le pasă de ceea ce se întâmplă la şcoală, că acordă atenţie şi importanţă învăţării şi şcolii ca instituţie, până la ajutor (sau ghidare, depinde de capacităţile şi nivelul copilului) la teme.
De asemenea, este foarte important ca părinţii să ţină legătura cu dascălii, să participe la şedinţele cu părinţii, să arate respect şi consideraţie faţă de dascăl atât la şcoală cât şi acasă. Voi insista puţin aici pentru că mi se pare necesar. Dacă noi, ca părinţi, ne arătăm dispreţul, nemulţumirea sau vorbim de rău dascălul, de faţă cu copilul, şansele ca el să-l respecte sau să-l asculte sunt minime.
Sunt conştientă că nu toţi părinţii şi copiii au norocul nostru, să aibă o învăţătoare excepţională. Însă, indiferent cum este (cu excepţia cazurilor patologice, când învăţătoarea le face mai mult rău decât bine copiilor), încercaţi să vă situaţi de aceeaşi parte a baricadei. Toţi 3, copilul, părintele şi profesorul merg (sau ar trebui) în aceeaşi direcţie către acelaşi scop – dezvoltarea şi creşterea armonioasă a copilului. Deci încercăm prin toate mijloacele să ne înţelegem, să ne susţinem pentru a ne atinge scopul. Dacă aveţi divergenţe cu profesorul, încercaţi să le discutaţi în privat, nu de faţă cu copilul vostru sau de faţă cu toată clasa. Acestea nu fac bine nimănui.
Cât despre prezenţa părinţilor la şcoală, în cadrul Şcolii Altfel, a diverselor festivităţi, evenimente, ateliere etc., eu le văd extrem de benefice pentru toată lumea. Incurajez orice părinte să participe cât mai des la astfel de activităţi. Prin această implicare a părinţilor se fortifică relaţia dintre ei şi profesori/dascăli. Ineditul situaţiei duce la învăţare şi asimilarea mult mai multor lecţii de către copii decât într-o oră obişnuită. In plus, se creează o unitate a clasei mult mai mare şi, cireaşa de pe tort, relaţia părintelui implicat cu propriul copil trece la un alt nivel.
Nici nu vă puteţi închipui cât entuziasm şi mândrie a simţit copilul meu că mama lui a fost „eroină” la el la şcoală. A fost una dintre cele mai frumoase zile pe care le-a trăit la şcoală. Vă garante că n-o va uita niciodată. Şi sper că şi ceilalţi copii s-au simţit ascultaţi, văzuţi, s-au simţit importanţi pentru mine. Şi când te simţi astfel la şcoală, ai toate premisele să scoţi ce-i mai bun din tine.
Şi nu e acesta scopul nostru comun? Al părinţilor şi dascălilor? Să creşte oameni şi să scoatem la suprafaţă ce-i mai bun din copiii noştri?!
Adina Giurgea
Daca ati desfasurat si voi, parintii, activitati la scoala, povestiti-ne intr-un comentariu. Sau luati legatura cu mine ca sa punem povestea voastra intr-un articol.
Alte articole pe blog: Sedinta cu parintii, Ce vor parintii? .
Ema
1 thought on “Cand vin parintii la scoala – Din experienta unui parinte”