Cartea călătoare cu pisici – Citește și dă mai departe!

A ajuns la mine o carte tare frumoasă: Spune-mi o poveste cu pisici. E o colecție cu povestiri despre și cu pisici, colecție realizată de Szabo Eniko. Ilustrațiile aparțin lui Zenko Karda. Cartea a apărut la Editura Frontiera. A ajuns la mine într-un moment foarte potrivit: citeam cu toți copiii din clasă aceeași carte, Domnișoara Miau, de Annie Schimdt. Preț de câteva zile ne-am gândit ce alte pisici celebre mai știm, așa că atunci când am primit titlul Spune-mi o poveste cu pisici m-am gândit că ar fi foarte potrivit ca elevii să observe ce fel de personaj este pisica și în alte scrieri.

pisici

Citește și povestește!

Cartea despre care vă vorbesc are mai multe povestiri. Copiii știau două dintre ele: Motanul încălțat și Muzicanții din Bremen. M-am întrebat ce formulă aș putea să am cu această carte, astfel încât povestirile să ajungă la toți. Și m-am gândit că putem să îi spunem „cartea călătoare” și ea să călătorească de la un copil la altul.

Le-am prezentat copiilor cartea, le-am spus că am găsit una care are numai povestiri despre pisici. Au fost entuziasmați, deoarece personajul domnișoara Miau din cartea citită în clasă a fost foarte îndrăgit. Lista cu pisici celebre s-a tot lungit, așa că această colecție de povestiri a venit să continue firesc aventura noastră literară.

pisici

În fiecare zi, un copil s-a oferit să citească o poveste și a doua zi să ne-o povestească. Nu vă imaginați că s-au îngrămădit. Nici vorbă. La început am ales elevi care îndrăgesc cititul și care s-au oferit voluntar. Apoi, pentru că se codeau, le spuneam cum se numește următoarea narațiune și cât de lungă e, ca să îi conving de faptul că nu e o sarcină grea. Am în clasă câțiva cititori pasionați. Însă cu această activitate nu mă adresez lor. Mă adresez celorlalți pentru care știu că e greu să se mobilizeze să citească ceva în plus, să primească încă ceva de făcut. M-am folosit însă de cititorii pasionați ca să setez începutul călătoriei.

Știu că a fost o provocare și o sarcină în plus pentru ei să citească și să se gândească și cum să povestească a doua zi. Dar pofta vine mâncând, așa că pe la mijlocul cărții au prins curaj și alții. Nu am vrut să îi numesc eu, am vrut să vină de la ei inițiativa.

pisici

În ce text literar pisica își ajută stăpânul?

La partea de povestire am avut abordări diferite. Unii copii au povestit fără niciun ajutor. Alții și-au scris povestirea pe foaie. A fost foarte bine, eu m-am bucurat de fiecare decizie a lor. E mare lucru să își dea seama dacă se descurcă fără idei scrise sau au nevoie de un suport. Poveștile sunt variate și a fost un foarte bun prilej ca elevii să afle că pisica poate fi un personaj pozitiv sau negativ, că uneori ajută, iar alteori încurcă. Am analizat finalurile poveștilor, personajele, situațiile, cifrele magice. I-am invitat pe copii să își amintească în ce alt text au mai găsit diferite aspecte: numărul 12, copilul care pleacă de acasă, pisica ce își ajută stăpânul, personajul care se transformă, animalul care se transformă în prinț. Activitatea a fost un moment scurt, de maxim 5-7 minute, dimineața.

Ce obiective am atins cu această activitate:

  • să se ofere voluntar pentru a îndeplini o sarcină;
  • să citească și să povestească;
  • să prezinte în fața clasei povestea;
  • să decidă ce variantă de prezentare le e de ajutor;
  • să își gestioneze emoțiile în fața unui public.

Știu că foarte mulți copii nu îndrăgesc lectura. Accept că simt așa, în fond fiecare e bun la ceva și la altceva. Unii sunt foarte buni la muzică ori la matematică ori la istorie. Poate nu îndrăgesc lectura acum. Poate nu încă. Dar eu am încă șansa să fac să ajungă la ei poveștile. Iar această idee cu „cartea călătoare” a fost una dintre ele. Poveștile cu pisici, adunate așa într-un volum, au fost prea bune și prea interesante ca să nu le dau și copiilor oportunitatea de a afla despre ele, chiar din repovestirea colegilor.

Găsiți cartea de cumpărat AICI.

Dacă aveți și voi activități cu cărți, puteți lăsa în comentariu ideile voastre. Ce titluri plac elevilor voștri? Ce cărți se potrivesc clasei voastre? Cum îi încurajați pe copii să citească?

Alte articole pe blog: Clubul de lectură, 20 de activități cu cărți.

Ema

4 thoughts on “Cartea călătoare cu pisici – Citește și dă mai departe!”

  1. Un alt titlu in care personaj este un motan ar fi “Pivestea pescarusei si a motanului care a invatat-o sa zboare” . Foarre frumoasa si aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *