Carti pentru profesori – 6 carti formidabile

Va prezint sase carti pentru profesori, sase carti formidabile si absolut necesare. In afara de una dintre ele, toate celelalte sunt aparitii noi de anul acesta. M-am grabit sa le achizitionez de teama sa nu le mai gasesc. Dar si din dorinta aceea care spune in mintea mea: Trebuie sa le am. Vi le prezint pe toate in acest articol. Toate ar fi excelente ca si cadouri pentru colegi ori pentru profesori.

carti pentru profesori

Aritmetica sunetelor de Ana-Maria Rusu

Gasiti cartea la Editura Corint – AICI. E o carte unica! Cel putin in Romania. E cea mai frumoasa si mai actuala enciclopedie a muzicii, conceputa si scrisa de profesor Merito Ana-Maria Rusu. Cu siguranta o stiti pe doamna de la grozavele ei activitati si webinarii. Nu se poate sa nu stiti ca preda muzica altfel. Sunt sigura ca ati invatat de la Ana-Maria cel putin 3-5 abordari si le folositi deja la clasa. Ei bine, Aritmetica sunetelor e teoria Anei. E o teorie spusa asa frumos, organizata atat de bine, incat de drag si tot pui mana pe doua linguri sa incerci un ritm prin casa.

Cartea aceasta trece prin istoria muzicii, vorbeste despre voci și despre genurile muzicale, are un capitol foarte interesant despre folclorul romanesc, explica minunat cum e cu muzica si cu miscarile sociale si ne face sa ne si intrebam daca avem gusturi muzicale bune. E de citit si de avut in biblioteca, e o carte pentru profesorii si invatatorii de la toate ciclurile, e pentru copii si pentru parintii lor. Are 279 de pagini, poze frumoase, explicatii pe inteles si QR coduri ca sa aflati mai multe. Nu cumva sa v-o scapati peste picioare, dar va recomand sa cititi periodic din ea. Valoare versus kitsch. Care este cel mai ascultat gen muzical astazi? Cum a afecatat muzica razboiul. De ce au oamenii doua urechi si nu doar una? Cum ma comport la un concert de muzica clasica? – Acestea sunt doar cateva dintre subtitlurile din carte. Dupa ce o terminati, va invit sa lasati un review pe Goodreads- AICI.

carti pentru profesori

Enciclopedia metodelor de invatamant

E o carte coordonata de Ion-Ovidiu Pânișoară. O alta similara nu stiu sa existe pe piata de carte dedicata profesorilor. E o carte la care au muncit mai multi profesori din tara. Cuprinde aproape 150 de metode si tehnici de invatamant. Recunosc, de unele nu auzisem. Pe altele le-am folosit fara sa stiu ca se numesc asa cum spune cartea. Ora de geniu, Patru colturi, Pin Cards, Planificarea inversa, Round Robin, Paseste inauntru, HEI, Gruparea – sunt doar cateva. E de studiat. Eu inca mai citesc la ea, reiau pasaje, imi vin idei. La fiecare metoda ma gandesc daca se potriveste clasei mele si mie, daca ar fi interesant sa o folosesc, daca m-ar ajuta sa imi ating scopul. E o carte foarte potrivita si pentru incepatori si pentru cei care isi dau gradele didactice. Gasiti cartea AICI.

 

Limba si literatura romana in scoala primara

De Alina Pamfil. Obligatorie! Nu o ratati. Stiu ca ii fac reclama asa, dar dupa ce o veti citi va veti intreba de ce nu v-a cazut in mana mai demult. Daca aveti in minte metodica lui Ioan Serdean, nu o abandonati, ca e buna. Insa cartea de fata va va schimba perspectiva. Alina Pamfil are o abordare noua, proaspata, actuala. Are exemple din scoala de azi, are proiecte si multe idei frumoase. Trateaza, asa cum stiti din alte metodici, capitolele ce ne intereseaza la clasa: citit-scrisul, competenta de comunicare, lectura, programele scolare, proiectarea. O carte foarte potrivita profesorilor cu experienta si celor fara experienta. E de referinta. O gasiti pe Libris – AICI.

Copilul tau citeste

Oana Moraru, pe care o stiti de la Scoala Helikon, consulatant educational, e autoarea acestei carti. Cand am citit, parca ii auzeam glasul de la webinarii si intalniri. E o carte sfatoasa, cu multe idei de activitati, cu metoda, cu asezarea ideilor. E si pentru profesori, e si pentru parinti. Oana e si invatatoare, dar si profesor de limba romana. Vorbeste din experienta. Si pune problemele in relatie cu toti factorii decizionali: varsta copiilor, felurile povestilor, etapele de invatare, metodele care se potrivesc. Stiu, ne gandim asa cu totii, dar cand veti citi cartea sa sigur veti mai gasi niste lucruri pe care sa le asezati altfel in mintea voastra. Cartea aceasta de metodica face referire si la povestile scrise de de Olina Ortiz. Nu am achizitionat deocamdata si cartile acestea, insa cartea Oanei Moraru cuprinde, la sfarsit, textele. Gasiti cartea Copilul tau citeste pe Libris – AICI.

Manualul lecturii cu voce tare

O carte scrisa de Jim Trelease. Si completata de Cyndi Giorgis. Cu siguranta ati citit bebelusului vostru cu voce tare inca de dinainte de a se naste. Si stiti deja ca lectura model din clasa are rolul sau. Daca sunteti si parinte sigur ati trecut sau treceti prin etapa in care copilul va roaga sa cititi iar si iar aceeasi carte. Manualul fata ne invata cum si de ce sa citim cu voce tare. Cand sa ne oprim din a citi cu voce tare? Niciodata. Si pe buna drepatte. Nu vi se pare ca zilele acestea, si adultii si copiii si-au pierdut cumva abilitatea de a asculta, de a avea randare, de a fi atenti? Cred ca cititul cu voce tare ar ajuta aici. Cartea are in prima parte multe idei si explicatii, iar in a doua parte contine recomandari de carti, cu descrierea lor si cu varsta la care se potriveste. Gasiti cartea la Litera – AICI.

 

30 de activitati cu harti mentale

Hartile mnetale imi amintesc de anii de studiu cand incercam sa asez in scheme complicate, doar de mine intelese, informatiile. Iata o carte care va poate fi de folos. E scrisa de Stephanie Eleaume – Lachad. Propune activitati pentru a elabora harti pe diferite teme: Pasiunile mele, Cartonimalele, Clasificarea animalelor, Rutina de seara, Peisajele Frantei. E un bun inceput pentru a realiza harti mentale, copiilor le va fi de folos cand vor invata sau isi vor structura materia. Le va fi de folos si cand vor avea de realizat o prezentare. Dar poate fi si o carte pentru adulti, ii va invata sa aiba o privire de ansamblu. Gasiti cartea AICI.

Sper ca va sunt de folos cu recomandarile acestea. Va invit sa scrieti in comentarii un titlul care va e de folos zilele acestea, ceva ce va place mult.

Alte articole pe blog: Ce citesc copiii?, Carti pentru managementul clasei.

Ema

4 thoughts on “Carti pentru profesori – 6 carti formidabile”

  1. Toate sună bine, am în vizor cartea Oanei Moraru, dar și enciclopedia metodelor de învăţământ.

  2. Echivalentul Alinei Pamfil în didactica matematicii pentru învatamantul primar care ar fi, in sensul unei abordări ” noi, proaspete, actuale”? Multumim pentru sugestii, recenzii si stârnit curiozitatea!🤗

  3. un autor: Kieran Egan – „Predarea ABC-ului invatarii”, „Imaginatia în predare și învățare”, „Predarea ca o poveste”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *