Ce carti citesc copiii? 5 edituri si 2 mamici scriitoare

Cititul, aceasta arta! Va recomand cateva carti pentru copii. Sunt de la edituri diferite, scriu mai jos cate ceva despre fiecare. Gasiti acum in librarii foarte multe titluri, selectati cu grija. Aveti in vedere varsta copiilor vostri, interesele lor, cat de bine stiu sa citeasca. Editurile au pe siteuri si recomandari pe varste, filtrati titlurile in acest mod. Mi-as dori ca pe siteuri sa gasesc mai des si pagini din carti. Uneori as vrea sa vad cum arata interiorul inainte sa cumpar, as vrea sa vad cat text este, cum sunt ilustratiile. Si inca avem putini scriitori romani noi de carti pentru copii.

 

ce carti citesc copiii

 

Ce ziceti de o carte fara text, doar cu ilustratii?

Cartile de la Editura Frontiera sunt tare delicate. Un titlu care imi place mult este A disparut tortul, de The Tjong-Khing. E o carte fara text, are doar ilustratii. Tocmai aceasta e provocarea: uitandu-va la ilustratii sa nascociti voi povestea. Si de fiecare data povestea poate fi alta. Va rezulta o abordare interactiva si personalizata. In aceeasi gama Picnic cu tort. Ernest si Celestine de Gabrielle Vincent are 3 titluri in serie. Sunt carti despre prietenia dintre un urs si un soricel. Volumele au foarte putin text, iar ilustratiile sunt exceptionale. Despre Recenka si ouale de Pasti am vorbit AICI, gasiti si o idee de activitate. Un titlu ce mi-a atras atentia este Cartea omuletilor de Mircea Stanciu. Autorul trece in revista cateva psihologii de copii, totul pe intelesul celor mici. Va fi o carte foarte potrivita pentru inceputul anului scolar. Rasfoiti pe site, mai sunt titluri de descoperit.

ce carti citesc copiii

O carte pentru mai multe discipline

De la Editura Nomina va prezint doar cateva, gasiti mai multe in librarie. Un elf la scoala de Gregoire Mabire este despre cat de diferiti suntem cu totii. Ce ati face daca unul dintre elevii vostri ar fi un elf foarte mic? Am povestit despre carte AICI. Se potriveste si la orele de lectura, dar si la dezvoltare personala. Balada capsunilor fara culoare de Zully Mustafa e o carte cu mult text. Povestea e dragalasa: doua capsuni trec prin aventuri ca sa isi gaseasca singure culoarea rosie. Povestea Zanei Papiota de Ramona Miza ma invita la multe activitati. Ramona este mamica, se pricepe sa scrie povesti, dar sa si spuna. Are o voce atat de calda! As lega-o de unitatile de masura pentru lungime. Dar e si despre increderea in sine, asa ca s-ar potrivi foarte bine si la dezvoltare personala. Am invitat-o pe Ramona sa vorbeasca elevilor mei despre cartea sa. Abia astept sa vad ce vor spune copiii.

 

ce carti citesc copiii

Carti actuale

Editura Arthur are tot timpul o selectie de carti pe gustul copiilor. Sunt texte de actualitate. Clasa mea e prins in programul lor de lectura si acest lucru ne ajuta sa citim cu totii aceeasi carte. Continuarea lui Apolodor, Descoperim cu Apolodor de de Florin Bican e pe gustul copiilor pasionati de stiinta. E o carte in versuri si ca stil se potriveste foarte bine cu volumul Apolodor de Gellu Naum. Abia astept sa ajung cu copiii la povestea lui Paddington. Printesa Cora si crocodilul de Laura Amy Schlitz a placut mult fetitelor deoarece personajul principal, Cora, e o fetita nonconformista si face multe nazdravanii. Special a fost pentru mine titlul Din capul meu, de Sharon M. Draper – personajul e o fetita cu dizabilitati, care nu se poate misca, dar care castiga un concurs de cultura generala. E o carte care te face sa plangi si sa te gandesti la ce putem face mai bine in fiecare zi, la toleranta si empatie.

ce carti citesc copiii

Aveti in vedere enciclopediile

Editura Humanitas  are o multime de titluri interesante in colectia Junior. Frederick de Leo Lionni e cu un soricel poet. E potrivita pentru clasele pregatitoare si intai daca vreti sa vorbiti despre rolul poeziilor. Va recomand cartile lor ce trateaza subiecte stiintifice: Originea speciilor, Povestea vietii, Cartea marilor descoperiri – sunt enciclopedii foarte frumos ilustrate, cu text pe intelesul copiilor si va vor ajuta sa vorbiti copiilor despre textul nonliterar. Am vorbit despre una dintre ele AICI. Tot aici gasiti si cartile cu poezii deosebite si amuzante ale scriitoarei Carmen Tiderle. Eu am ambele volume, Cine a pus piper in mare si Fabrica de lipici si abia astept sa le abordez cu copii. Se potrivesc de la clasa a doua in sus. Si mai are Humanitas o colectie tare interesanta de literatura japoneza pentru copii: Cocorul fermecat si Cele mai frumoase povesti japoneze. 

ce carti citesc copiii

O mamica scriitoare

Mihaela Cosescu este si mamica si scriitoare. Pentru ca are si ea copii, stie cum sa scrie pe limba lor. Sunt sale de la edituri diferite. Cand le-am prezentat copiilor, unii le stiau deja. Textele sunt de actualitate, cu aspecte din viata cotidiana. Calul nazdravan este excelenta pentru partea de vocabular. E si treaba mea! invita la lungi discutii despre cat ne implicam, daca ne pasa, daca suntem empatici. RMami e despre o mamica. Copiii au recunoscut ca uneori se gandesc la mamicile lor ca la un robot. Iar la Bicicleta fermecata le-a placut nu doar povestea, dar si faptul ca e scrisa cu litere de mana. Original, nu?

ce carti citesc copiii

Daca aveti si voi recomandari de carti ce au placut copiilor vostri, va invit sa lasati un comentariu. Deasemenea, la ce discipline integrati diferitele titluri?

Alte articole pe blog: Activitati cu carti 20 de idei, Ce citeste copilul tau?.

Ema

2 thoughts on “Ce carti citesc copiii? 5 edituri si 2 mamici scriitoare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *