Cum e la scoala in Franta – Motivatia e totul

M-a ajuns blestemul elevului, ca sa zic asa. Sunt acum elev. La cursul de franceza. Zilnic, o ora si jumatate. Cu oameni super frumosi, din toate colturile lumii, cu doua profesoare minunate, volubile, gata sa iti explice cate in luna si in stele despre limba si cultura lor. E o experienta deosebita. Dar …

Ceva nu e bine, ceva nu merge la cursul de franceza. In fiecare zi profesoarele ma opresc pur si simplu din a mai vorbi (desi, pe cuvant, nu sunt eu aceea care sa turuie, doar ma bag in seama cand ne mai intreaba la ce timp e verbul, cum am spune altfel enuntul acesta, ce inseamna cate un cuvant): Ema, tu taci, ai spus deja o propozitie azi, lasa si pe ceilalti. Bine! Zilnic. Cand una, cand cealalta. In cateva zile nici nu mi-am mai facut temele. Parca nu mai avea sens. Stiu ca invat pentru mine, sunt un adult motivat, sarguincios, il am pe Hai sa facem si asta, vreau, pot … dar e prea mult pentru ele. Azi m-am simtit mica. Probabil au simtit si ceilalti asta. Jose, care sta langa mine, m-a intrebat de cateva ori in timpul orei daca sunt bine. Nu am mai scos niciun cuvant. I-am lasat pe ceilalti. Care nu au fost mai activi datorita tacerii mele. Cand in sfarsit mi-a adresat doamna o intrebare, nu am mai stiut sa raspund, pentru ca imi pierdusem interesul sa o ascult. Cu totii ne straduim. Unora ne iese mai bine, altora nu, dar cu totii avem nevoie de conversatie, de exercitiu. Si asta nu prea se intampla la curs. Unii dintre colegi nu spun nici macar un cuvant timp de o ora si jumatate. La sfarsitul orei, dandu-si seama probabil ca de prea multe ori mi-a zis sa tac si sa ii las pe altii, profesoara mi-a spus ca ma apreciaza, ca sunt super, ca ma descurc minunat, ca sunt rapida si am atatea cunostinte, ca ar trebui sa ma inscriu la cursul de conversatie…

Pe drumul spre casa m-am tot gandit. Acesta e blestemul elevului, sa fie profesorul sau in rol de elev si sa vada cum e. Ha! Desi eu cred ca nu sunt un dascal plictisitor, m-am tot gandit ca de fapt, in clasa am avut si copii care nu isi puteau pune frau ideilor si vorbelor si copii care erau in stare sa nu scoata o vorba toate cele patru ore. Si uneori mi-a reusit sa ii incurajez pe toti, alteori nu, uneori le-am dat ocazia tuturor sa spuna ceva, alteori doar unora… Si ce dificil e sa scoti raspunsuri de la elevi timizi si ce complicat e sa rogi pe cate unul sa lase si pe ceilalti sa raspunda, sa aiba rabdare, sa fie empatici… Aveti cu totii melanjul acesta de elevi, nu-i asa? Metodele activ-participative, desi numeroase, sunt prea putin aplicate … din lipsa de timp, din lipsa de inspiratie… Dar acum imi dau seama cat e de important ca, indiferent de metoda, sa trimiti acasa un copil care s-a afirmat in felul sau in ziua respectiva, care a spus ceva, a participat, a fost acolo.

Imi explic acum metoda de la cursul de franceza. E drept ca el se adreseaza adultilor si metodele sunt altfel, ca nu ne jucam si nu decupam la ore. Ca noi, adultii, suntem mai rabdatori, motivati, constiinciosi de la sine. Ca pe profesorii acestia nu ii intereseaza de fapt progresul tau real, nu te noteaza, nu te verifica, nu te cearta, nu dau telefon acasa sa spuna ca nu ti-ai facut tema. Doar ca metoda e una pre putin participativa si deloc incurajatoare. Ei ne recomanda ce fel de exercitii sa facem, pe ce sa punem accentul, sa invatam verbele cu creionul in mana, sa citim afisele de pe strada, insa la clasa metoda e mai mult dinspre profesor catre noi, elevii. Doamnele explica, umplu tabla de exemple, chiar ne conduc frumos sirul logic de la verb la substantiv, la expresii si la fapte concrete de limba, dar … e de fapt o metoda a expunerii. Cand in sfarsit ne vine randul la vorba, nu ne numeste, ci asteapta ca noi, in cor, sa dam raspunsuri. Si daca eu sunt mai rapida si deschid gura, gata, i-am luat pe ceilalti. Si-atunci imi spune, gata, ai raspuns, acum lasa-i si pe ceilalti.

Iar eu … nu vreau sa-i las si pe ceilalti. Eu, ca elev, nu vreau. Pentru ca eu stiu raspunsul, stiu ca am nevoie de exercitiu, de conversatie, stiu ca am platiti cursul acesta si trebuie sa profit la maxim de el … Dar azi am simtit ca imi piere toata motivatia.

E posibil ca toata motivatia sa vina de la profesori? V-ati intrebat vreodata? Copiii – ce motivatie au copiii? Ei traiesc imediatul si nu prea vad rostul invatarii de care vor avea nevoie cand vor fi mari. Inveti pentru tine, inveti ca sa stii mai multe, sa fii cel mai bun sau mai bun, inveti ca sa ai o meserie – sunt niste motivatii subiective, ale noastre, ale adultilor trecuti prin viata si care privim retrospectiv crezand ca am gasit solutia ce o putem aplica astora mici. Dar nu e asa. Fetita mea de 10 ani ma intreaba mereu: La ce imi foloseste sa invat gramatica, sa stiu toate timpurile verbului si formele pronumelui? Fractii? Ecuatii? Mama, cand ai folosit tu ultima oara metoda asta de la problemele cu viteza? Opriti orice explicatie care va vine acum in minte. Nu e buna. Ca sa stii – nu e suficient de motivational. ca sa fii mai bun – De ce sa fiu mai bun? Ca sa te poti face doctor cand vei fi mare – Imi trebuie gramatica si viteza cand voi fi doctor? Ca sa ne multumesti pe noi, parintii – Serios? Inveti asa … pentru tine – La ce imi foloseste?

Cred ca o parte din motivatie vine de la familie, o alta parte foarte insemnata cantitativ vine de la scoala si o mica parte la varsta claselor primare si gimnaziale vine de la copil. Daca profesorul ti-a spus la scoala: lasa-i si pe ceilalti sa vorbeasca, e clar ca nu mai ai imbold sa mai deschizi gura. Daca profesorul nu ti-a zis nimic toata ziua … de ce sa te mai deranjezi, oricum nu te vede. Ajunsi acasa, copiii au alta viata, iar acasa invatarea se realizeaza altfel – ma refer la a invata treburile casnice, sa butonezi la telefon, sa folosesti tacamurile. Daca pe mine, ca adult, m-a marcat metoda profesorului meu, oare cum e in cazul copiilor?

Daca ai raspunsuri, lasa un comentariu.

Te invit sa dai LIKE paginii de Facebook EmaLaScoala si SUBSCRIBE canalului YouTube EmaLaScoala.

Fii motivat! Ramai motivat! Motiveaza-i si pe altii, incurajeaza-i, da-le o sansa, deschide-le un drum.

Ema