Cum sa faci un proiect de lectie

De multe ori vad in mediul online invatatori care cauta proiecte de lectii. Eu personal nu as putea lucra dupa proiectul altuia. Cred cu tarie ca din moment ce esti la clasa zi de zi tu stii cel mai bine care e proiectul tau de lectie pentru saptamana viitoare, pentru lectia de peste doua zile, pentru inspectia neanuntata de maine. Doar tu ii cunosti pe copii, stii ce vor, ce le place, ce li se potriveste, doar tu, cel de la clasa stii cum sa predai azi si maine, care sa fie succesiunea, pe ce sa pui accent, unde sa inserezi un joc.

Pe de alta parte exista o uriasa teama (intemeiata sau nu, depinde de fiecare si uneori chiar nu depinde de noi) in fata inspectiilor. Oamenii se tem sa fie controlati. E ca in tren cand ai bilet si esti in ordine, dar incepi sa tremuri cand vine controlorul. Cred ca uneori se tem pe buna dreptate, deoarece poti sa fii perfect, sa ai o lectie super, copiii sa se fi distrat si sa fi invatat cu adevarat ceva intr-un mediu placut, dar inspectorului sau metodistului sa nu ii placa proiectul tau, lectia ta, metodele tale, sa le considere fie moderne, fie depasite, sa iti gaseasca nod in papura… De asta se tem cei de la catedra. Desigur, nu toti cei care inspecteaza (pfii, ce cuvant cu greutate) sunt niste incuiati si tind sa cred ca tot mai multi inspectori si metodisti reusesc sa vada ce e bun in tine ca dascal, ce realizari are clasa ta si sa nu ii intereseze peticul de hartie cu schita lectiei. Dar … nu ai nicio scuza daca gresesti obiectivele lectiei si competentele si faci greseli de exprimare si esti confuz …

proiect de lectie

Iata niste modele de planuri de lectie realizate de mine pentru un curs Google (click pe ele pentru a le vizualiza: Proiect de lectie ARTE si Proiect de lectie matematica, iar lectia cu alte detalii si poze o puteti vedea aici 100 de zile de scoala

Dupa acest model (care e unul standard, nu dat de Google daca asta va intrebati pentru ca apare acolo in header sigla Google) am realizat un alt plan gol, in format Word, pe care il puteti salva in calculatorul vostru si folosi la clasa Proiect de lectie BLANCO. Subliniez faptul ca e un plan orientativ, insa puteti adauga si elimina din el in functie de lectia voastra. Timpii sunt orientativi, puteti zabovi mai mult sau mai putin la captarea atentiei, la dirijarea invatarii, la feedback. Va e de folos in elaborarea unui proiect de lectie linkul urmator Ghid pentru elaborarea portofoliului ….

Intr-o alta postare am sa va povestesc despre alte trucuri in a concepe un plan de lectie (cel de aici e unul de inspectie, in realitate va e de folos o schita): ce si cat sa cuprindeti intr-o lectie, care e ponderea activitatilor, pe ce sa puneti accent, ce puteti elimina, ce puteti prelungi. Daca aveti idei, sugestii, propuneri, lasati un comentariu.

Ema

5 thoughts on “Cum sa faci un proiect de lectie”

  1. Foarte frumoasă ideea! Aștept și materialul următor!
    Mulțumesc pentru proiecte.
    Știam totuși că într-un proiect nu se mai trec competențele motrice și afective…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *