Despre copiii cu CES

Eu nu ma voi ascunde dupa deget sa ma prefac acum ca stiu ce si cum. Copiii cu CES, copiii cu cerinte educative speciale, sunt un mister pentru mine. In toate scolile mele nu am invatat nimic despre acesti copii, nu am avut nici macar un capitol pierdut in vreo carte de pedagogie, psihologie sau didactica. Anul acesta am in clasa copii cu CES si sunt descoperita, nepregatita, nu stiu de unde sa incep, ce sa fac. Multe lucruri le fac din instinct – ii urmaresc si in functie de ce vad la ei imi adaptez rutina la clasa, programul, abordarea. Spre norocul meu, intuitia imi spune de multe ori ce e bine, dar acesta e un drum pe bajbaite.

 

Foarte important: Copiii trebuie evaluati de personal specializat: medici, psihologi, logopezi, pediatri. Noi, ca profesori, putem remarca unele probleme, iar parintii pot apela la medici. Sa nu cadem insa nici in extrema cealalta: nu toate problemele copiilor sunt grave, insa oricat de mici sau mari ar fi, ele trebuie tratate cu responsabilitate si printr-o relatie deschisa scoala – familie se pot rezolva foarte multe.

Cum sunt integrati copiii cu CES?

• Un curs pentru noi, invatatorii, un curs despre copiii cu CES va avea loc abia in februarie 2020, adica la 6 luni de la inceperea scolii. Ar fi fost mai bine sa fi existat acest curs in septembrie.
• Cand am vrut sa ma angajez la o scoala in Franta, mi s-a cerut obligatoriu un curs pentru copiii cu CES. Adica ei acolo, profesorii lor, au un astfel de curs, cu totii, nu se considera ceva special. Asa ar trebui si in Romania: toti profesorii din toate ciclurile sa aiba astfel de cursuri.
• Pe parintii acestor copii nu i-au indrumat din timp, de la perioada gradinitei, de asta vara, din primavara, nici educatorii copiilor si nici medicii lor curanti pentru a-si intocmi un dosar special. Au trecut 6 luni si copiii mei nu au o astfel de recunoastere, deci, teoretic si practic ei trebuie tratati ca si ceilalti copii, dupa aceeasi programa si trebuie evaluati la fel.
• Integrarea copiilor cu CES in scolile de  masa e un lucru bun. Dar e o integrare teoretica, pe niste hartii. In realitate, la clasa, tu, profesorul, esti singur si trebuie sa ai superputeri.
• Nu vreau sa spun ca e greu, sa ma plang de faptul ca e greu, desi e greu. Nici vorba. Pentru mine e o provocare. Insa o iau de la zero cu totul si parca timpul nu e de partea mea si parca nu fac destul sau nu totul potrivit. Orele mele sunt de cele mai multe ori un slalom printre momente, lectia isi pierde consistenta, atentia copiilor e distrasa, sunt situatii in care nu stiu ce sa fac.

Pana anul acesta nu am intalnit un copil cu CES. Nu am interactionat cu vreunul, nu am vorbit cu niciunul. Nu ii cunosc, nu ii inteleg. Mintea mea nu poate procesa atat de repede tot ce ar trebui sa stiu despre ei. Mi se spune ca e nevoie de multa dragoste pentru acesti copii, ca asa se face educatia. Da, asa e, dar nu e suficient. Copiii din clasa mea sunt draguti, ne intelegem foarte bine, dar nu e suficient. Oamenii cred ca daca ai in clasa copii cu CES gata, stii cum sa te porti cu ei, cum sa reactionezi, cum sa faci totul sa fie usor, cum sa ii integrezi, cum sa ii faci pe ceilalti sa ii accepte, cum gasesti metode sa ii faci pe elevii acestia energici sa participe, sa invete cumva.

Despre copiii cu CES – carti, websites, forumuri

M-am pus pe treaba. Am citit, rascolesc, caut informatii, niste idei. Ma conectez cu oameni din alte tari.

Da, e datoria mea de profesor sa fiu tot timpul conectat la realitate, sa invat, sa caut idei. Dupa ce am vorbit cu multi parinti si profesori din strainatate, am vazut ca in alte tari abordarea e cu totul alta, abordarea la scoala nu e asa abrupta ca la noi si nu se face nicidecum cu un singur profesor / invatator / educator. Copiii lor sunt deasemenea integrati, insa in grupuri mici de elevi, pana la 6 – 8 elevi si nicidecum lasati toata ziua intr-o clasa cu 20 sau 30 de copii. Am aderat pe Facebook la multe grupuri de suport, unele pentru parinti, altele pentru profesori – cautati-le, contin informatii valoroase, exemple, idei. In cele pentru profesori m-au intrebat daca am cursuri, daca sunt specializata pentru o astfel de abordare. Nu, eram singurul om de acolo fara cursuri, fara specializare, cu elevi cu CES ce trebuie integrati printre altii 25. (Apropo, nu folositi cuvantul retard cand discutati cu profesori din alte tari, se considera a fi un cuvant injositor pentru oameni; in locul lui folositi intellectual delay.)

La biblioteca din oras cartile despre copiii cu CES se numara pe degete si unele sunt niste teoretizari seci sau se adreseaza medicilor.  In librariile online sunt foarte multe carti. Daca aveti recomandari de titluri care sa propuna mai mult decat teoretizari, va rog scrieti in comentarii. Exista si foarte multe siteuri si bloguri pentru deficientele de invatare de toate tipurile. As asista la clasa cuiva care a gasit niste metode ce functioneaza.

Pe de alta parte, am participat de curand la un webinar organizat de Aspire Teachers, un webinar despre copiii cu CES. Am descoperit ce mare e comunitatea profesorilor care au copii cu CES la clasa, cat de singuri sunt multi, cat de putin se stie. Exista legislatie clara, am aflat si ar trebui ca in fiecare scoala sa existe profesori de sprijin. Dar sa fie un profesor de sprijin pe care scoala sa nu il imparta cu alte scoli. O astfel de intalnire online e minunata, intelegi ca nu esti singur.

Am citit in ultimul timp doua carti foarte interesante. Sunt carti de beletristica. Din capul meu, de Sharon Draper (din pacate vad ca nu este in nicio librarie online), aparuta la Editura Arthur. E relatare din perspectiva unei fetite paralizate. Ce vede, cum simte si cum gandeste ea, ce solutii gaseste pentru a comunica cu ceilalti. Remarcabila carte, citit-o! O alta e The Reason I Jump de Naoki Higashida, o gasiti in engleza doar pe BooksExpress. Cartea aceasta relateaza memoriile unui baiat autist de 13 ani. Capitolele sunt foarte scurte si abordeaza, pe rand, diferite atitudini si manifestari, raspunde la intrebari, vine cu solutii din partea copilului: De ce iti place sa iti aliniezi jucariile? De ce iti place sa te invartesti? Ai simtul timpului? De ce oamenii cu autism isi pun mainile la urechi?

Am citit apoi o carte super interesanta, care nu e neaparat despre copiii cu CES, ci despre Copilul desincronizat senzorial. E scrisa de Carol Stock Kranowitz si a aparut in romaneste la Editura Frontiera. Nu o mai gasiti insa nicaieri si am rugat editura sa o reediteze. Eu am primit-o cu imprumut de la o prietena careia ii multumesc foarte mult. Cartea aceasta e fantastica! E despre noi toti si se aplica foarte bine si in cazul copiilor cu CES. E o carte care vine cu solutii, cu idei, cu abordari, cu exemple si descrieri.

Cartea Interventii psihopedagogice in tulburarile specifice de invatare de Carmen David si Adrian Rosan. O gasiti de cumparat AICI. E un titlul interesant, are multe idei practice. Si am achizitionat (inca nu a sosit) si titlul Out-Of-Sync Child Has Fun de Carol Kranowitz (autoarea precizata si mai sus) si sper ca imi va fi foarte utila – contine idei de activitati. Gasiti cartea de cumparat AICI, doar in limba engleza. Pe masura ce voi aborda activitati din aceste doua carti, dar si din altele, va voi tine la curent cu postari cu idei. Si va mai recomand Helping Your Child with Language-Based Learning Disabilities de Daniel Franklin. Eu am citit-o in format electronic, dar o gasiti de cumparat AICI. E o carte si pentru parinti, dar si pentru profesori. Problemele de invatare sunt prezentate foarte clar, cu exemple si cu idei de activitati. E o carte care iti da speranta cand o citesti, te face sa iti spui ca poti.

Puncte importante

Vacanta aceasta de iarna a fost o gura de oxigen pentru mine. Am luat la rand, cum v-am spus, tot ce mi-a cazut in mana. Nu am terminat, merg din aproape in aproape. Cartile pe care le citesc au niste bibliografii interesante si de acolo cercetez ce alte titluri as putea aborda. Siteurile pe care le-am gasit duc de multe ori la alte siteturi si fac mai departe tot felul de sugestii. In grupurile de FB parintii si profesorii fac si ei foarte des trimiteri la tot felul de surse. E un adevarat paienjenis informational.

• Copiii cu CES gandesc si simt altfel.
• Cand ei actioneaza intr-un fel, vor de fapt sa transmita un semnal pe care nu il pot codifica altfel.
• Abordarea la scoala trebuie sa aiba in vedere invatarea vizuala, cea kinestezica si cea auditiva.
• Putem vedea la copii cum invata ei mai bine: unii se joaca in timp ce citim o poveste, insa asa reusesc ei sa fie atenti, deoarece pentru ei e important auditivul.
• Toata informatia trebuie sparta in piese mici si uneori foarte mici. Stiti jocul acela in care copilul baga mana intr-un saculet si pipaie si spune ce ar putea fi fara sa se uite? Ei bine, pentru copiii cu CES jocul acesta e cu doar un obiect ascuns in sac, iar alaturi, pe masa, se afla acelasi obiect. Copilul va pipai si va vedea in acelasi timp obiectul. Nu-i asa ca ne vine greu sa facem asta, deoarece ne gandim ca de fapt, doar pipaind printre mai multe obiecte, copiii vor ghici ce au prins?
• Joc, joc, joc
• Sa fim pozitivi, sa incurajam mai mult in loc sa criticam, sa fim calzi.
• Repetitie si tipare.
• Temele pentru acasa pot varia ca si cantitate sau dificultate, nu trebuie sa fie in fiecare zi la fel.
• Accent pe un singur lucru, apoi pe doua, mai tarziu pe trei. Din 5 cuvinte pe care le citesc copiii ceilalti, pentru un copil cu CES se poate merge in fiecare zi pe cate un cuvant.
• Invatarea se realizeaza incet, in etape, in timp. Am citit pe undeva o idee frumoasa: Vezi un copac cum creste? Nu. Dar el creste. Asa e si invatarea. Asta ma face sa ma gnadesc oarecum la unul din momentele unei lectii traditionale: masori la sfarsitul orei, dupa 45 de minute, ce a invatat copilul; asta inseamna ca toti copiii invata la fel, de la un minut la altul, ceea ce e total neadevarat. Presiunea aceasta de a masura dupa 45 de minute ce au invatat 25 de copii se vede si pe elevi, dar si pe profesor. Cred ca e un moment ce ar trebui regandit.

Daca ai si tu experiente din care ne poti impartasi, daca ai carti ce ti-au fost de folos, exemple de activitati si jocuri, te invit sa lasi un comentariu.

Alte articole pe blog: Dezvoltare personala la clasa pregatitoare, Supermama, albastru si galben.

Precizare: Acestea sunt ideile mele, parerile mele. Mi le asum. Si nu accept critici, doar feedback constructiv. 🙂

Ema