Azi am fost copil. Am fost elev. Scolar cu “acte” in regula. Si ma tot gandesc ce mult conteaza un profesor si felul in care vede el problema. Sa va povestesc. Toate s-au petrecut exact asa cum se petrec in clasele unde noi suntem dascali pentru 20 sau 30 de copii. E o lectie pentru cadre didactice, copii si parinti.
Ginkgo biloba – copacul din parc
Luni, la cursul de franceza, profesorul ne-a aratat o fotografie cu un copac urias, cu frunze galbene si ne-a intrebat daca stim si am vazut un astfel de copac in oras. Era un copac ginkgo biloba. Eu si un coleg am spus ca da, stim unde e un astfel de copac. Daca stiti, a zis el, sarcina voastra este sa aduceti miercuri, la cursur urmator, cate o frunza pentru fiecare coleg. E normal sa ne dea noua sarcina, daca am spus ca stim, inseamna ca nu va fi greu. M-am simtit importanta. (Voi faceti asta? Dati sarcini copiilor care par sa aiba o idee sau celorlalti pentru a-i motiva si pentru a-i implica? Sunt importante sarcinile extrascolare?)
Luni mi-am propus ca intr-una din zile sa trec prin parc sa culeg frunzele. Nu, nu am trecut nici luni, nici marti. Nu s-a ivit ocazia, am amanat, am zis ca poate mai tarziu. (Si copiilor nostri li se intampla asta, nu-i asa?)
Miercuri dimineata a trebuit sa plec mai devreme de acasa si sa trec prin parc si sa culeg frunzele. (Daca eram copil, asta ar fi insemnat ca parintele care ma duce la scoala sa faca un ocol, desi se grabeste si sa ma duca in parc sa rezolv sarcina.)
Dureaza cateva secunde ca un copil sa primeasca un zambet, o apreciere pozitiva de la colegi
Am rezolvat sarcina, am intrat in clasa cu buchetul de frunze in mana. Colegii care venisera deja s-au amuzat. Unii si uitasera ca eu aveam o astfel de sarcina. Foarte multi nici nu stiu cum arata ginkgo biloba. Am dat fiecaruia si am pus in dreptul locurilor libere cate o frunza. S-au bucurat ca niste copii. Au pipait-o, au studiat-o, au mirosit-o. Mi-a placut. M-am simtit importanta. Mi-a placut ca le-a placut lor. Am cules cu satisfactie zambete si multumiri.
Colegul care trebuia sa aduca si el frunze, scoate rusinat din geanta o singura frunza. Atat a gasit. Sau atat a inteles.
Vine profesorul. Imi multumeste pentru ca mi-am rezolvat sarcina. Scoate si el din geanta alte 4-5 frunze. (Nu-i asa ca invatatorul anticipeaza ca scolarii lui ar putea uita de sarcina si se pregateste cu materialul didactic?) La un moment dat, dupa alte activitati, a venit vorba si de copacul de ginkgo biloba. Ne-a spus lucruri interesante despre el (ca e un copac preistoric, de pe vremea dinozaurilor, foarte rezistent la temperaturi, schimbari climatice si poluare, iar fructele sale atunci cand cad pe jos miros foarte urat). Ne-a aratat imagini intr-o carte. 10 minute am discutat despre asta. Desigur, in bunul sau obicei, cartea a ajuns la mine. Cadou. (Are obiceiul sa ne dea mici cadouri: carti, portocale, ciocolata, o sticla de apa rece cand e canicula.)
Fiecare coleg si-a pus frunza la pastrare. Mi-a placut sa vad asta.
Asa probabil trebuie sa se simta si copiii pe care ii implicati in activitati ce ies putin din sfera monotona a zilelor de scoala. Se simt importanti, participativi, se simt prezenti, bagati in seama. Inteleg faptul ca efortul lor conteaza. Inteleg deasemenea ca exista si alte lucruri care au importanta, ca implicarea e importanta oricand, ca de multe lucruri mici depind destule lucruri mari.
Ema
Foarte frumoasă experiența de școlar! Cred că, din când în când, ar trebui să ne punem în pielea micuților noștri elevi. Astfel, poate ne-am apropiat mai mult de ei, i-am înțelege mai bine!