Anul trecut, chiar cand a aparut, mi-am cumparat cartea, anul acesta am participat la doua webinarii si acum am de gandit. Olimpia Mesa si cartea sa Cum invata oamenii. E un subiect tare frumos, complex, complicat poate, de mare actualitate, revelator, necesar. Imperios necesar la scoala. Ii invatam pe copiii nostri cum sa invete? In programa de dezvoltare personala exista acest subiect si de obicei il abordam la inceputul anului scolar. Vorbim atunci despre Cine sunt eu si care sunt pasiunile mele, despre Familia mea, despre igiena scolara, despre cum invatam, cum organizam acasa spatiul de invatare acasa. E suficient?
Ii invatam doar 2+2?
Cand eram eu copil nu era la moda sa te hidratezi. Nu spunea nimeni asta. Beai apa pentru ca iti era sete, nu ca sa te hidratezi. Cand plecam in tabara sau in excursii, nu aveam sticla de apa cu mine. Acum nu as mai pleca fara ea. Si acesta e doar un exemplu. Ne-a spus Olimpia la un webinar: creierul nostru e alcatuit din foarte multa apa si daca pierde doar 2% se deshidrateaza si nu ne mai putem concentra. Prima data cand cineva le-a spus copiilor mei din clasa sa bea apa sa se hidrateze a fost intr-o tabara. Acolo instructorul le spunea inainte de fiecare pauza sa se hidrateze si sa se deshidrateze (adica sa mearga si la toaleta). Inteleg acum ca educatia mea din copilarie e de multe ori mai puternica si iata, sunt lucruri marunte pe care nici eu nu le-am invatat si acum parca nu consider ca e important sa le transmit mai departe.
Asa e si cu a invata sa inveti. Am invatat sa invat pe la liceu, cand subliniam pe carte. Pana atunci nu a fost o prioritate. Atunci a devenit coplesitor, materia era multa, mintea nu retinea tot. Atunci am dezvoltat un sistem de invatare al meu, cu culori, conspecte, biletele. Cu siguranta aveti si voi astfel de experiente.
Dar oare nu le-ar fi de folos copiilor nostri sa invete chiar din clasa pregatitoare cum sa invete? Stim cu totii ca genereatiile acestea sunt altfel, mintea lor e altfel construita. Ei sunt prezenti altfel si altfel constienti de ceea ce e in jurul lor.
Informatia sau tehnica de studiu?
De ce considera adultii de azi ca mai importanta e materia decat tehnica de studiu? Nu ar trebui sa existe un balans intre acestea doua? Cum retin o regula, o definitie? Cum retin date istorice importane? Dar formule? Se face mult apel la memorare, stiti si voi, dar oare nu le-ar fi de folos copiilor si niste tehnici si de memorare, dar si de invatare in context, de conexiuni, de raportare la realitate? Cand vorbim despre Stefan cel Mare, subiectul acesta ramane acolo in trecut si copiii nu ii vad rostul? De ce trebuie sa stiu ce a facut Stefan cel Mare? Cum aducem aceste informatii in realitate si cum le facem relevante? Inveti ca sa stii nu mai e un deziderat, sunt niste vorbe aruncate in vant, fara o ancora in suflet si minte.
Informatiile de la Olimpia Mesa si cartea sa vin tocmai la momentul potrivit. Am timp vara aceasta sa pun la cale un plan. Am vorbit anul trecut cu copiii despre creierul lor, am si construit unul. Am vorbit despre persoana lor, pasiuni, preferinte. Am initiat Sentimetrul, moment de inceput si de final cand copiii se asezau pe o culoare spunand cum se simt ei. Am initiat o autoevaluare pentru sfarsitul fiecarei ore, o bucata mica de hartie lipita pe banca unde ei treceau la sfarsitul orei o fata vesela, trista, serioasa, in functie de cum s-au simtit la ora si cum li s-a parut. Poate a fost un inceput bun si e cazul ca anul acesta sa o iau de la capat cu acest subiect si sa merg mai departe.
De ce avem nevoie de tehnica, de metoda?
Cand cumparam un lucru, ne vine cu un manual de instructiuni. Uneori il citim, alteori nu. Uneori manuim lucrul respectiv fara sa citim manualul. Ne dam seama ca ceva nu merge si luam totusi instructiunile sa vedem care e problema.
Este o gluma printre parinti: ca nu au primit manual cu instructiuni cand le-a venit pe lume bebelusul.
Cand intelegi cum functioneaza orice, stii sa aplici, sa faci, mergi mai departe si dezvolti, inventezi, organizezi, inovezi. Stiti ca unii copii surubaresc si desfac orice jucarie sa vada ce e inauntru. De de nu facem asa si cu noi, cu invatarea noastra?
Spunea Olimpia Mesa la un webinar ca pe copiii de gimnaziu nu ii invata profesorii cum sa invete la chimie, la mate, la istorie. Se pune accent doar pe predarea cantitativa a materiei. Si recomanda ca orice studiu sa inceapa cu aceste detalii. Poate ca ar trebui vreo doua ore in care un profesor sa discute doar cu copiii cum se invata la materia respectiva, de ce e importanta, ce parere au ei. Si as adauga eu ca periodic, la vreo 2-3 luni, cand copiii pierd motivatia, cand sunt obositi, orele acestea sa revina, sa se caute impreuna alte metode, copiii sa spuna din experienta lor. Eu cred ca dandu-le un astfel de instrument, ii faci sa invete chiar singuri. Stiu ca depinde de ei, ca puterea e la ei. Daca nu le vorbesti niciodata despre acest lucru, cum sa stie? Si cred ca astfel de ore ar avea sens si la cilul primar, periodic, nu doar la inceputul anului. Si la scoala si de ce nu si acasa.
Palaria cu creierul din poza de mai jos e realizata simplu: pe o pagina am pus doua imagini cu creierul, copiii au colorat, apoi au decupat si au prins ambele parti pe o banda de hartie, de o parte si de alta a capului. In sfarsit, avem creier!, au glumit ei.
Cate oportunitati am creat azi la scoala?
La scoala ii invatam sa invete? Ii invatam ce sa invete, le spunem ca nu e destul, le impunem ce sa invete, le aratam de unde pana unde sa invete. Atat. Haidetim cati dintre voi ii invatati tehnici de invatare pe care le si exersati cu ei?
Am in clasa mea de elevi tot felul de copii. Cu siguranta si voi ii categorisiti cumva. Unii sunt rapizi, invata din zbor. Altii nu au niciodata chef, nu sunt motivati. Unii vad astazi rostul a ceva pentru ca ii intereseaza, dar maine sunt total nemotivati. Unii se iau dupa ceilalti, altii sunt singuratici, buchisesc singuri. Mereu am cautat sa le suscit interesul, sa ii atrag, sa ii motivez cu aprecieri pozitive. Sunt situatii in care nimic nu functioneaza. Am intors lucrurile pe toate partile cateva zile la rand sa aflu care e problema. Si intr-un final am aflat ca el nu are ascutitoare, a pierdut-o si nu ii place sa scrie cu creioane boante, nici cu unele de imprumut. Motivatia e ceva atat de fragil si depinde zilnic de atatea lucruri! La motivatie adaug vesnicul La ce imi trebuie sa stiu asta? Si la acestea doua se adauga Eu am facut de trei ori, gata, nu mai incerc, nu mai fac, eu stiu deja.
Stiu ca rolul meu e sa creez oportunitati de invatare, sa conduc procesul, sa orientez, directionez, sa sprijin copiii. Cum ii fac pe ei sa vada ca fiecare situatie e o oportunitate de invatare? La asta trebuie sa ma gandesc si sa dezvolt o tehnica pentru abordat la orele de dezvoltare personala, la mate, la comunicare, la pictura.
Voi cum faceti?
Alte articole pe blog: Ce sa invete un copil in vacanta, Cutia cu fapte bune.
Ema
Minunată introspecție, excelentă provocare de vacanță! Abia aștept să citesc despre concluziile la care vei ajunge și apoi, despre punerea lor în practică!