Localitatea de domiciliu – Lecția de educație civică

Ați crede că e o lecție ușoară, nu-i așa? Toată lumea știe ce e domiciliul, ce e o localitate, ce înseamnă oraș sau sat. În realitate disciplina Educație civică vine la clasa a patra cu câteva provocări. Unele țin de terminologie, altele țin de reprezentarea pe care o au copiii de 10 ani despre toți termenii. Le este greu să pună informațiile laolaltă, îi văd cum își scormonesc mințile să explice care e diferența dintre sat și oraș. Dacă sunt copii crescuți doar la oraș, e de înțeles de ce le e greu să cuprindă noțiuni legate de mediul rural. Vă explic mai jos ce activități am avut pentru lecția despre localități și domiciliu.

O schiță bună te ajută să înveți!

De anul acesta am început să scriu pe tablă, sub titlu, obiectivul lecției, pe înțelesul copiilor. Pentru lecția de față obiectivul lor a fost: „Să explic în ce localitate locuiesc.” Le-am spus deja despre sat și oraș, mediul rural și mediul urban, așa că mi-am construit lecția în jurul acestor termeni.

Pe măsură ce aflam informații de la ei, am realizat schița lecției pe tablă, o hartă. Ei au realizat schița pe caiete.Unii au fost foarte creativi. Le-am explicat că pe baza acestei schițe vor putea să vorbească despre localitatea în care locuiesc.

Am vorbit despre diferențele dintre zonele urbane și rurale. Ei mi-au explicat care e diferența dintre oraș și municipiu, dintre sat și comună. Am introdus și termenul de cătun. Am adus și informația că un municipiu are mai mult de 15 000 de locuitori, un sat între 600 și 1000 de locuitori, iar o comună are aproape 10 000 de locuitori.

Ca să le fie mai ușor să țină minte acesta amănunt cu locuitorii, le-am amintiti că uneori pe pachetele de mâncare sunt trecuți 1, 2 sau 3 ardei iuți pentru a arăta cât de picantă e mâncarea. (Le-a plăcut foarte mult această asociere!) Așa că am desenat omuleți pentru a semnaliza că sunt mai mulți sau mai puțini locuitori.

Schița lecției este simplă, conține termeni și felul în care aceștia au legătură unii cu alții. Folosindu-mă de schiță, i-am învățat pe copii cum să vorbească despre localitatea în care locuiesc.

Cum prezinți localitatea în care ai domiciliul?

Am discutat despre orașele și satele din județul nostru. Am descoperit că nu știu prea multe, confundă localitățile din alte județe. Apoi am discutat despre instituțiile care se află în fiecare localitate. De aici am ajuns la două tabere și la o dezbatere: E mai bine să locuiești la sat sau la oraș? De mare ajutor ne-a fost filmul colegilor de la Educație la înălțime, Nicu Bujor și Mirela Spiță, un film realizat exact pe această temă. Găsiți filmul AICI. A rămas că mai discutăm despre sate și orașe. Simt că elevii au nevoie de un răstimp de gândire.

La sfârșitul orei, pe baza hărții realizate, i-am învățat să vorbească despre localitatea de domiciliu și i-am ascultat pe câțiva dintre ei vorbind tare frumos și cu detalii interesante.

Ca temă pentru acasă au următoarele sarcini pe care să le cuprindă pe un poster:

  1. Scrie 3 sate, 3 comune și 3 orașe din județul Mureș și notează numărul lor de locuitori.
  2. Numește insituțiile importante din Târgu Mureș.
  3. Ce obiective turistice are localitatea ta de domiciliu?
  4. Ce îți place la orașul în care locuiești?

Dacă și voi aveți activități ce au plăcut copiilor, vă invit să scrieți ideile într-un comentariu la această postare.

Alte articole pe blog: Orientarea in orizontul apropiat, Saptamana Verde.

Ema

 

1 thought on “Localitatea de domiciliu – Lecția de educație civică”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *