Motivational: Borcanul cu fundițe

Termenul acesta, motivational, suna oarecum sofisticat daca il aplicam copiilor nostri mici. Si totusi, ce ii motiveaza pe elevi sa invete, sa participe, sa munceasca mai mult? Cata motovatie incape intr-un borcan? E un borcan simplu, pe care il aveam prin dulap. Primeste paste in forma de fundita ori de cate ori elevii din clasa mea a treia au un comportament adecvat. Dar si pentru alte lucruri primesc ei recompensa in borcan. Haideti sa va povestesc pe indelete cum a inceput totul. Va recomand sa probati, sa verificati, sa adaptati daca voua, ca profesori vi se potriveste si daca la clasa voastra se va functiona aceasta metoda de management al clasei. Nu consider ca e o idee ce va functiona la orice colectiv de elevi. Nici la clasa mea nu stiu daca va functiona, dar vreau sa incerc.

Borcanul motivational

Intr-una din zile colega mea Florentina a povestit pe pagina ei, Doamna, despre o metoda de management al clasei: borcanul in care se aduna boabe. Stiam metoda, dar iata ca nu imi venise in minte chiar acum sa o initiez. De cateva zile copiii ma intreaba in fiecare pauza si in fiecare moment cand ii mut in banca langa altcineva. Sunt atat de insistenti, dar eu nu ma las. Nu ma las, tin la decizia mea. Daca unul singur dintre ei indrazneste sa se aseze fie si doar in pauza in alta banca, ceilalti reactioneaza: Dar el de ce are voie?!

• Copiii considera ca li se face o nedreptate daca dorintele nu le sunt indeplinite exact atunci cand doresc ei.
• Grupul de elevi se alimenteaza singur, e suficient sa inceapa unul si ceilalti preiau si rostogolesc ideea.
• Asezarea in banci are in viziunea mea o anumita logica, dar ei nu inteleg acest lucru. La copii functioneaza de cele mai multe ori interesul personal si e firesc sa fie asa.
• Eu, ca invatator al clasei, imi rezerv actiuni si decizii la care nu vreau sa renunt.

Asa ca am adus borcanul si un pachet de paste. Am impartit borcanul in 3 sectiuni. Le-am explicat ca aceasta este decizia mea si ca ei trebuie sa isi castige dreptul de a sta in banca alaturi de un coleg anume. Desigur, au fost copii care … nu au inteles sau nu au dorit sa inteleaga aceasta decizie a mea. M-au intrebat in continuare cand pot sa stea langa un coleg preferat. Sau s-au mutat pur si simplu acolo, trecand peste deciziile mele. M-am amuzat sa vad hotararea lor, lupta lor de a se face auziti, de a se impune. E foarte bine ca sunt hotarati, dar eu nu le spun in acest context acest lucru. Le-am explicat insa ca decizia de data aceasta tot eu o voi lua. Si sa stiti ca e greu, ma macina, uneori imi pierd rabdarea, ma gandesc daca e bine, ma intreb daca hotararea mea e buna, ma oboseste insistenta lor, eu am si alte lucruri de rezolvat in clasa sau la lectii. Dar am ajuns in punctul in care nu trebuie sa cedez.

 

Puterea grupului

• O parte dintre copii au inteles si au acceptat. Ei sunt motorul care va angrena mai departe clasa, pe ei ma bazez, in mod tacit.
• Stiu ca ceilalti vor ceda, vor accepta, se vor plia pe regulile grupului. Vor invata sa astepte, sa accepte deciziile altora, sa respecte regulile. Deocamdata ma testeaza, intind coarda. Vin zambind catre mine si ma intreaba: Cand pot sa ma mut langa…? si cand ii vad zambind stiu ca ma testeaza.

Voi pune in borcan fundite la sfarsitul fiecarei ore: pentru participarea, implicarea la ora respectiva. E suficient daca 3, 5, 10 elevi vor fi foarte activi. Voi spune clasei ca voi pune 3, 5 fundite in borcan deoarece la ora aceasta urmatorii elevi au fost foarte activi, creativi, au scris frumos, au rezolvat.

Pentru ca la noi in clasa pauzele sunt momente in care se ivesc tot felul de conflicte, voi pune fundite in borcan la sfarsitul fiecarei pauze daca au reusit sa gestioneze lucrurile. Daca se iveste un conflict, il analizam, dar nu strig in gura mare ca Nu primiti fundite!

Voi pune fundite pentru alte activitati sau momente sau lucruri pe care eu le observ in clasa.

Nu voi scoate fundite din borcan pentru comportamente nedorite sau gresit gestionate. Ar insemna sa le anulez faptele bune. Eu vreau ca ei sa reuseasca.

Lucrul acesta va dura, nu se rezolva de pe o zi pe alta. Cel putin nu la clasa mea. E o munca a fiecaruia cu sine si e si o munca de echipa. Deocamdata copiii sunt in faza, absolut fireasca de altfel, de a se apostrofa unii pe altii: Uite ce ai facut, nu vom primi fundita in borcan! Da, va fi presiune din partea grupului si trebuie sa gestionez  acest lucru. Ii voi incuraja sa vada altfel situatia: Ce poti face ca sa ajuti?

Lucram pentru recompense?

Ei bine, noi, adultii, lucram uneori si pentru recompensa: salariul lunar. Ma feresc insa sa ii conditionez pe elevii mei sa munceasca, sa se implice, sa faca ceva pentru a primi o recompensa. Stiu ca activitatea aceasta cu borcanul asa ar putea fi. Incerc insa sa nu fac mare tam-tam. Nu le spun ca daca vor face ceva, vor primi o fundita in borcan. Le spun cand observ ceva bun. Vor vedea ei singuri ca se va umple. Borcanul sta pe masa mea, in fiecare pauza copiii il studiaza. O astfel de activitate vine la pachet cu toate interpretarile: conditionare, motivatie extrinseca, presiunea grupului, frustrare, lehamite. Dar vreau sa trecem si prin aceste etape si sa vedem cum le gestionam. In fond poate fi o lectie si pentru mine, nu doar pentru ei. Depinde de fiecare ca nivelul de implinire sa fie atins. Da, e frustrant sa vezi ca tu muncesti, dar colegul ia decizii gresite si clasa nu primeste fundite. Da, e frustrant ca numai cativa muncesc si borcanul se umple, poate, doar datorita lor. Ideea e ce poate face fiecare ca sa ajute la umplerea borcanului si ce poate face fiecare ca sa il ajute si pe celalalt sa contribuie si el.

• Pentru primul nivel de fundite, copiii vor avea voie sa se mute in banca langa cine doresc.
• Pentru al doilea nivel atins, vor primi pufuleti. A fost alegerea lor.
• Pentru al treilea nivel atins, au decis ca vor avea ziua fara teme.

De ce e pe niveluri? Pentru ca un elefant se savureaza in pasi mici. Ma gandesc ca poate vazand prima reusita, se vor mobiliza. Pentru ca mergem din aproape in aproape. Pentru ca e extraordinar de bine sa vezi ca iti reuseste ceva, macar putin. Poate ca primul pas, respectiv la primul nivel, e mai greu. Pentru ca e mai usor de urmarit. Pentru ca putem trage linie imediat sa vedem cum a fost, cum ne-am simtit, ce a functionat, ce a fost greu si ce putem face mai departe.

Sigur, unii vor face tot cum vor sti ei. Dar cu siguranta isi vor aminti vreodata de borcanul nostru. Poate isi vor aminti cand vor fi ei mari si vor avea copii. Poate pofta vine mancand si la un moment dat se face un click. Acum stiu cu precizie care elevi se mobilizeaza si care nu, cine e motivat si cui nu ii pasa. Dar daca nu incerc, nu voi sti daca acestia din urma nu se vor schimba. Sarcina mea e sa creez oportunitati. Va voi povesti daca mi-a reusit.

Ideal ar fi ca noi toti sa nu lucram pentru recompense. Ce functioneaza la voi in clasa? Aveti oare si voi un borcan cu boabe, cu paste, cu margele? Strange el toata munca unei clase? Va invit sa scrieti in comentarii ce ii motiveaza pe elvii vostri si cum abordati voi acest lucru.

Alte articole pe blog: Galetusa cu puncte, Class Dojo, o aplicatie de management al clasei. 

Ema