Peak. Secretele performantei de top. O carte de inceput

Asa se potriveste la mine sa citesc la inceputul unui nou an, 2022, o carte puternica: Peak. Secretele performantei de top si noua stiinta a expertizei de Anders Ericsson si Robert Pool. Am primit cartea cadou de la colegii de la Proiectul Merito. Putine carti m-au marcat, iar Peak e acum una dintre ele. Anul trecut incepeam la fel, cu o alta carte extraordinara pe care v-o recomand: Invatare de Tara Westover. Peak a lui Ericsson e o carte de „inceput” (si de terminat si de gandit la ea), puneti aici ce vreti voi: inceputul unui an, inceputul unei noi abordari, inceputul a ceva diferit, inceputul unei cercetari.

Peak. Secretele care nu sunt secrete

Citind cartea, m-am gandit daca in toti acesti ani am invatat corect despre invatare si e evident ca nu stiu destule mecanisme. M-am gandit la felul in care scolile ce m-au educat mi-au dat un ABC mic de tot, o pojghita ce parca nu se mai transforma. M-am gandit ca scoala in sine nu cere performanta (si ericsson spune la fel) si ca performanta vine ca un adaos ridicat de profesor sau de cate un elev. M-am gandit ca ni se spune mereu si ca e o presiune cu ideile acestea de a nu stresa elevii, de a nu depasi programa, de a nu face lucrurile dificile, de a nu da teme, de a nu da teme in vacanta, de a nu … continuati voi. Si cartea aceasta vine si zice, pe buna dreptate zice, ca daca vrei sa fii bun, trebuie sa muncesti. Daca vrei sa fii foarte bun, trebuie sa muncesti si mai mult. Daca vrei sa fii exceptional, trebuie sa muncesti foarte mult, sustinut, singur si dirijat de altii, constant, sa fii motivat.

Ce vor elevii? Care e nivelul pe care si-l doresc? Ce vor profesorii? Ce vor profesorii de la ei? Dar de la elevi? Secretul e in motivatie si in foarte multa munca. Iar motivatia vine de la: Cat de bun vrei sa fii? Sigur, aici se vor adauga nuante: mai bun decat ai fost ieri, mai bun decat altii,  care e nivelul pe care vrei sa il atingi? Nu e niciun secret in cartea aceasta, dar cititi-o, va fi revelator.

In limba engleza peak inseamna varful muntelui.

Munca sustinuta si motivatia

Autorul (sunt de fapt doi autori, Ericsson si Pool, dar ma voi referi la modul generic) vede o singura solutie pentru a fi bun si foarte bun: exercitiul metodic, adica exersarea cu scop, exercitiul specific urmat de feedback si ajustari repetate, exercitiul care provoaca si invita la autodepasire. In engleza suna mai precis: purposeful practice. Care sunt conditiile pentru un astfel de exercitiu? Un lucru e sigur: performanta incepe din copilarie, de la cea mai frageda varsta si depinde de felul in care e setat totul. Sigur, nu multi dintre noi suntem setati sau invatati in acest fel, nici noi ca popoare, nici noi ca indivizi. Cumva am pierdut startul. Insa cred ca e important ca acum, adult fiind, sa pot si sa vreau sa creez oportunitati pentru copiii pe care ii am.

Cartea de fata nu e neaparat despre scoala. E despre oamenii care vor sa fie mai buni. Mi-au placut mult toate exemplele pe care Anders Ericsson le propune in carte: muzicieni, sportivi, sahisti, artisti, oameni de stiinta. Imi dau seama ca mi-ar fi fost de folos sa fi citit o astfel de carte cu ani in urma, sa o fi studiat in vreun curs.

Iesi din zona de confort

Daca exersezi constant ceva anume vei deveni mai bun. Te poti insa plafona daca nu tintesti mai sus, mai departe, mai mult decat ieri, daca nu schimbi abordarea exersarii, tipul de exercitiu. Zona de confort e buna, dar nu te ajuta la nesfarsit. Cand iesim din zona de confort creierul nostru e fortat sa faca reconfigurari, sa antreneze alte mecanisme. „Efectul determinarii de Anul Nou”, ii spune Ericsson. Faci un efort, apoi intervine oboseala, apar alte prioritati si nu mai poti iesi din zona de confort sau chiar regresezi. Secretul e sa gasesti cum sa depasesti acest moment, iar cei care fac asta, sportivii ori muzicienii care exerseaza permanent spre exemplu, reusesc sa progreseze. Aud tot mai des: Si cand nu mai pot, tot mai pot putin. Cred ca asta e!

Exersarea specifica

E important sa identificam segmentul la care suntem buni, la care ne pricepem. Ericsson demonteaza teoriile privind talentul nativ al unor oameni. El nu crede in talent, ci doar in munca sustinuta si mi-a placut cum demonstreaza acest lucru cu exemple concrete din vietile artistilor, ale sportivilor, ale oamenilor de stiinta. In viziunea sa toti copiii pot invata matematica in acelasi fel si pot fi capabili de aceleasi performante. Merita incercat zic eu. Recunoaste si el ca s-ar putea ca unii copii sa isi construiasca altfel reprezentarile mentale si acest lucru i-ar ajuta, insa cu exercitiu constant cu totii ar putea fi capabili de performante. De retinut aici: „creativitatea merge mana in mana cu o mare putere de munca determinata”, „capacitatea de pastrare a concentrarii pe perioade lungi”, „Indivizii creatori, fara astampar, plini de hotarare nu sunt multumiti de status-quo si cauta solutii de a merge mai departe”, „Progresul este realizat de aceia care lucreaza pe granita a ceea ce se stie si a ceea ce se poate face, nu de aceia care nu au facut efortul necesar ca sa nu ajunga pana la acea granita.”, „Daca nu progresati, nu se intampla fiindca va lipseste talentul nativ; se intampla fiindca nu progresati in modul potrivit.”

Invatarea in pasi mici

Stiu, imi veti spune ca noi deja facem acest lucru. Asa este si se aplica in multe domenii. Dar nu-i asa ca de la un timp se pare ca totul in scoala e accelerat, ca ritmul cursurilor noastre nu ne mai lasa timp sa lancezim cu folos pe un anume continut? Nu sesizati o graba a noastra, care poate vine dintr-un cumul de factori? Primul lucru ce imi vine in minte e, desigur, programa stufoasa, dau vina pe ea. De gasit solutii aici!

Imi place ca Ericsson ne propune o solutie simpla: e suficient sa exersezi o ora pe zi ca sa fii mai buni, ca sa faci progrese (poti exersa mai multe ore pe zi, dar cu pauze). Ma gandesc la faptul ca eu le propun elevilor mei sa citeasca zilnic cate putin, se exerseze constant la matematica. Le explic deseori ca nu vor inregistra progrese daca vor lucra 20 de probleme intr-o zi, pentru ca apoi 6 zile sa nu lucreze nimic (20 de probleme pe zi e un exemplu pe care l-am ales aleator aici, nu facem asa la scoala, nu aceasta e metoda). Le e mai de folos sa lucreze zilnic cate putin. Ma bucur ca am gasit confirmarea ca e bine asa in cartea aceasta.

Ramai conectat

Exercitiul metodic, constant presupune sa fii mereu acolo, in invatarea ta, constient. Aici intervine motivatia intrinseca. Doar ea e responsabila de a sta prins in propria ta devenire si dezvoltare. O parte mica din motivatia aceasta vine din felul nostru de a fi, iar o parte importanta vine din incurajarile pe care le primim din partea celorlalti ori a profesorului, din succesele proprii – mici sau mari, din recunoasterea pe care ne-o dau altii, din utilitatea pe care o vedem. Vorbim azi de cat de greu ne e sa ii motivam pe copii la scoala. Si a sta motivat se invata si se exerseaza. Insa Ericsson considera ca incurajarile constante si feedbackul constructiv din partea parintilor si al profesorilor pot face diferenta. Stiu ca facem asta, dar dupa ce veti citi cartea va veti da seama ca putem face mai mult. De retinut aici: motivatia sociala, negocierea cu propria constiinta, a te inconjura de oameni care te sustin, dorinta de a se juca e prima motivatie a copiilor.

Feedback permanent

Exercitiul metodic pe care il propune Ericsson se face cu supraveghere din partea unui profesor (nu se refera doar la profesorii din scoala, ci la oricine e expert sau profesionist intr-un anumit domeniu: antrenor, muzician, om de stiinta). Fiecare poate exersa singur, acasa, la scoala, in diferite conditii, dar pentru un progres real e nevoie de supravegherea unui profesor, de feedbackul sau constant, de ajustarile pe care le poate propune cineva care are o metoda. Feedbackul permanent merge mana in mana cu toate celelalte prezentate mai sus: invatarea in pasi mici si obtinerea de feedback, apoi trecerea la etapa urmatoare de invatare cu iesire din zona de confort, motivatia care sa te tina conectat chiar si atunci cand nu mai vezi un progres, cand te-ai plictisit, cand crezi ca nimic nu mai merge sau ca ti-ai atins potentialul. De retinut aici: la copii mici functioneaza foarte bine lauda, satisfactia de a-ti dezvolta o anume abilitate.

 

Sa invatam sa fim motivati

Mi-a venit sa rad la un moment dat. Cartea e scrisa inainte de pandemie, inainte de explozia cursurilor online, a Zoomurilor si webinariilor. Spune Ericsson ca doar participarea la cursuri, audierea pasiva a unor prelegeri nu are nicio valoare daca nu aplici macar un lucru invatat la acestea in practica. Ma gandeam ca la cateva astfel de webinarii am fost rugata la sfarsit sa spun unul sau doua-trei lucruri pe care le voi aplica la clasa. Uneori am facut acest lucru, am aplicat, dar nu am dus mai departe etapa de a primi eu feedback sau de a acorda feedback webinarului or acelui lucru invatat.

Orice v-as spune eu aici despre cartea Peak e nesemnificativ. Trebuie sa o cititi. Pentru ca autorii spun intr-un anume fel totul, explica si motiveaza si exemplifica intr-o anume inlantuire. In ultimul timp m-am ferit de cartile de dezvoltare personala, de multe ori mi se parea ca citindu-le se pune o presiune pe mine, ca autorii spun sa facem asa si asa, iar eu nu rezonez cu ideile lor sau nu pot sa urmez niste sfaturi. Dar Peak mi-a dat de gandit. Am subliniat pe carte si mi-am pus mici semne verzi pe margine, pentru ca simt nevoia sa revin printre pagini si sa citesc iar si sa rumeg idei. Inteleg acum de ce am primit cartea aceasta. De ea aveam nevoie.

Daca o cititi, astept parerile voastre. Poate chiar ne vedem online la o dezbatere. Gasiti cartea de cumparat AICI.

Cititi, impreuna cu cartea aceasta, Invatare de Tara Westover si Gambitul damei de Walter Tevis. Ambele explica invatarea, se potrivesc tare bine cu toate ideile.

Alte articole despre carti: Teach Like a Pirate, Carti pentru managementul clasei. 

Ema