Activități pentru sfârșitul anului școlar la clasa a patra

La sfârșitul anului școlar e o perioadă când ai vrea să îngrămădești într-un timp cât mai scurt o mulțime de activități. Finalul de ciclu e nostalgic, te gândești câte puteai să mai faci, ce nu le-ai spus copiilor, ce nu au avut ei ocazia să facă. Eu am rezistat tentației de-a bifa din lista prea lungă tot felul de idei și m-am oprit la câteva. Vi le prezint mai jos și sper să vă fie inspirație.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

Sfatul expertului

O activitate care îmi place mie mult și care le-a plăcut și lor este aceasta: Sfatul expertului. Am realizat-o și anul trecut. Cu gândul la elevii care vor veni în clasa a patra, copiii au scris pe foaie gândurile lor despre acest an școlar. A fost prilej de dat timpul înapoi, de sintetizat informație, de decis ce lucru e important, de acordat feedback. A fost și prilej de a selecta din multitudinea de comportamente pe acelea ce se potrivesc unor obiective: Ca să reușești la matematică, îți recomand să lucrezi mai mult. Ca să îți faci prieteni, ar fi bine să fii politicos. Anul trecut, când erau ei în clasa a treia, ne-am dus cu sfaturile la cei de clasa a doua. Anul acesta, din diferite motive, nu am mai făcut acest lucru. Însă sinteza lor e foarte valoroasă.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

Si ce surpriza le-am facut eu când le-am adus Sfatul expertului scris de colegii mai mari din clasa a V-a! Domnul lor diriginte (căruia îi mulțumesc de ajutor) a organizat cu ei o activitate asemănătoare. Au pus fișele în plicuri albe și pe fiecare l-au adresat unui elev din clasa a IV-a. Ce mirați au fost când au primit un plic cu numele lor! Ce frumos le-au scris colegii mai mari! Câte râsete, chicoteli și comentarii am auzit de la ei în timp ce citeau! Găsiți fișele de completat, organizate pe clase, AICI.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

Despre autoportrete, clătite și pasiuni

Pe Twinkl am găsit o activitate foarte interesantă: o fișă de vot pe care fiecare să completeze numele celorlalți colegi. Cel mai probabil să fie prim-ministrul țării este … . După ce au terminat, am citit ce au scris. A fost un moment tare frumos, și-au dat seama ce bine se cunosc. Pentru multe ipostaze de pe fișă copiii scriseseră același nume: cine ar fi medic, cine ar deveni actor, cine ar avea o afacere. Găsiți fișa AICI.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

Nu am avut robă și tocă de absolvent (consider că totuși nu e cazul, sunt prea mici), dar i-am încurajat să își deseneze autoportretul cu aceste haine. Le-au ieșit desene tare frumoase. Fără să știu cine le-a făcut, pot spune care e fiecare. Se vede în desenele lor cum au surprins, mai puțin sau mai mult, ceva ce îi caracterizează.

Ultimele două săptămâni de școală au fost caniculare. În sala de clasă temperatura a crescut constant. Copiii nu mai aveau putere să se concentreze. I-am invitat să fie ei profesori și să îi învețe pe colegi ceva. Am făcut o programare, pe zile. Așa am aflat istoria clătitelor, a ceaiului, cums e joacă baschet sau volei, care sunt părțile componente ale unei biciclete. Am scris despre această activitate AICI.

La cererea lor, am avut și ziua cu telefoane la școală. Cea mai dragă zi a lor, cea mai dorită și mai așteptată zi: să vină cu telefoanele, să își arate unii altora aplicații, să jucăm Kahoot și să cercetăm un joc nou. Acum le-am arătat Wordle.

Serbarea de sfârșit de an

Mult așteptată serbare a avut loc la un spațiu de joacă, în aer liber, pe un deal. Fiecare copil a pregătit un mic discurs, a spus ce i-a plăcut din toți acești ani și a mulțumit cuiva pentru ceva anume: părinților sau colegilor sau mie. A fost cu emoții. „Le mulțumesc colegilor pentru că m-au suportat.” „Le mulțumesc colegilor pentru că m-au făcut să râd.”

În pachetul de premiere am strecurat o carte din seria Olguța, de Alex Moldovan, o scrisoare personalizată, un bilet auriu și caiete de vacanță de la Editura Edu oferite de Primăria Târgu Mureș. Pe fiecare pachet am atașat o inimă Origami pe care am scris numele.

Ne-am făcut poze cu ochelarii ce se văd într-o imagine mai jos, am prins toate pozele într-un colaj. Am realizat și un colaj cu multe poze și filme din toți anii de școală. Am realizat colajul și filmul în PowerPoint, am prelucrat filmul cu VivaVideo.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

Gata, i-am lăsat să plece! Nu pleacă departe, peste drum, în clasa a V-a, dar tot pleacă. Ne-am dat curajoși. Mi-au cântat un cântec pregătit în secret. Mi-au promis că vin să mă vadă, că vin să vorbim și că vin să citească copiilor din clasa pregătitoare. În ultima zi de școală ne-am îmbrățișat, ne-am urat vacanță plăcută cu firescul revederii imediate, în toamnă. Mi-au adus bilețele cu mesaje.

sfârșitul anului școlar clasa a patra

La voi cum a fost sfârșitul de an? Ce activități ați planificat?

Alte articole pe blog: Ziua portilor deschise, Asezarea bancilor.

Ema

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *