Ideea de a ține un jurnal la școală nu e nouă, mulți pedagogi o recomandă. Câțiva ani m-am tot ferit să pornesc acest lucru cu copiii, cerea să fiu consecventă și mi se părea greu să duc o astfel de activitate cu o clasă întreagă. Și m-am ferit uneori să fac activități la care copiii nu au răbdare și spun că nu au chef. Însă anul acesta am pornit. Elevii mei au fost clasa întâi. Povestesc mai jos cum a fost.

Ce faci cu emoțiile tale?
Am citit trei cărți care mi-au dat de gândit și care mi-au confirmat câteva idei: ne ajută la finalul zilei să vedem ce a fost bine și ce poate fi îmbunătățit; uităm repede dacă nu rememorăm; vorbim simplist, folosind doar câteva emoții (vesel, fericit, supărat), în loc să nuanțăm; ne ajută să scriem ce ne trece prin cap; când scriem, lucrurile se clarifică puțin și le vedem într-o nouă perspectivă. Aceste trei cărți sunt Inteligența emoțională de Daniel Golemann, Cum iau naștere emoțiile de Lisa Feldman Barrett și Copilul cu mintea deschisă de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson.
Din cartea Inteligența emoțională a lui Golemann mi-am notat să am în vedere următoarele:
- „Pentru o performanță strălucită în toate profesiunile, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile pur cognitive.”
- Golemann spune că avem două minți și două feluri de inteligență: rațională și emoțională; „intelectul nu poate funcționa la capacitate maximă fără inteligența emoțională.”
- contează mult „capacitatea, dobândită în copilărie, de a gestiona frustrările, de a-și stăpâni emoțiile și de a se înțelege cu ceilalți.” (p.78)
- „Oamenii nu trebuie neaparat să evite sentimentele neplăcute ca să se simtă bine, ci doar să nu scape de sub control sentimentele furtunoase…” (p. 110)
- copiii „să învețe o modalitate de autocontrol până în clasa a doua” (p. 372)
Din a doua carte am reținut așa:
- să îi învățăm pe copii să identifice mai multe emoții, nuanțat; „granulația emoțională” zice Lisa Barrett la pagina 225: „unii indivizi construiesc experiențe emoționale mai fin nuanțate decât alții.”
- actele de genereozitate și recunoștință aduc beneficii (p. 223)
- Lisa Barrett spune că să îi învățăm pe copii că un zâmbet nu înseamnă doar că suntem fericiți sau încântați, ci poate să arate și stânjeneală, furie, tristețe, în funcție de situația în care ne aflăm (p. 230)
- „copiii cu sisteme conceptuale emoționale bogate au rezultate școlare mai bune.” (p. 231)
Din a treia carte, Copilul cu mintea deschisă, mi-am notat:
- strategia Name it and tame it („numește ca să îmblânzești) – atunci când reușim să identificăm și să numim emoțiile, ne ajutăm creierul să proceseze și să integreze starea respectivă, să își dea seama dacă e un pericol sau nu
- copiii au nevoie să învețe să fie atenți la propriile senzații corporale și emoționale; „hangry” – furios de foame (de aici și celebra reclamă Nu ești tu când ți-e foame!)
- „Oamenii grijulii și empatici sunt mai puțin frustrați, mai puțin furioși, mai puțini critici…” (p. 171)
- să le permitem copiilor să stea cu sentimentele lor (p. 185)
Jurnalul de la sfârșitul zilei
Sunt multe modalități de a ține un jurnal. Eu am ales o variantă pe care am învățat-o de pe internet. Metoda bullet journal a fost creată de Ryder Carroll, un designer care a inventat metoda pentru el. Puteți citi mai multe pe siteul său, AICI. Internauților le-a plăcut ideea și au dus-o mai departe, adăugând detalii artistice, decorațiuni. Eu așa am preluat-o și mi-a plăcut. În anii trecuți ținusem un astfel de jurnal, pe zile, cu desene și mici notițe. În septembrie 2025, la început de an școlar, m-am gândit să fac acest lucru cu elevii mei. Am creat pentru ei un calendar, pe luni, asociind fiecărei luni un simbol. În septembrie am folosit mere. Am pus 30 de mere, fiecare cu numărul zilei. Am stabilit cu copiii un cod al culorilor pentru câteva emoții de bază.

Cum folosim noi jurnalul
La sfârșitul orelor avem un moment în care stăm și vorbim despre ce am făcut. Ce ore am avut, ce am învățat la fiecare oră. Apoi îi întreb pe copii ce le-a reușit, unde mai au de lucrat, cine i-a ajutat sau i-a făcut să zâmbească, cu cine s-au jucat, cine i-a supărat. Copiii au colorat simbolul zilei cu o culoare potrivită. La un moment dat (după numai vreo 2-3 săptămâni, spre surprinderea mea), unii au început să coloreze simbolul unei zile cu 2 sau chiar cu 3 culori. Ei reușeau să identifice momente care i-au bucurat sau i-au întristat, au nuanțat ziua.
Apoi, prin octombrie, i-am invitat să scrie și câte un enunț pentru fiecare zi. În acest fel au exersat și formularea enunțurilor. Cine a dorit, ne-a citit ce a scris. I-am încurajat să se exprime: Am colorat cu albastru deoarece m-am simțit vesel pentru că m-am jucat cu doi colegi. Au avut tot mai mult răbdare să se asculte unii pe alții. Nu e totul perfect, dar e un mare progres.

Așa cum era de așteptat, ca la orice activitate, unii copii s-au prins mai mult în activitate, alții mai puțin. Prin lunile aprilie – mai, pentru unii a devenit un obicei, au început să scrie în caiet mai multe enunțuri, cu explicații, singuri, fără să îi invit eu. Au căpătat claritate, au învățat, încă puțin, să identifice stări și emoții.
Mai mult, am combinat activitatea aceasta cu alt demers, aplicat chiar în cadrul orelor sau la final, la momentul de reflecție, într-o încercare de a-i învăța pe copii să identifice mai nuanțat emoțiile și stările legate de activitățile de învățare.
Puteți descărca fișele folosite de mine AICI. Sunt pentru un an întreg, simbolurile folosite sunt diferite de la o lună la alta. Sunt puse câte 2 pe o pagină, pentru doi copii. Veți tăia pagina pe mijloc. Mi-ar fi de folos dacă le-ați folosi și mi-ați da feedback. Funcționează și la clasa voastră un astfel de jurnal? Folosiți o altă metodă?
Alte articole pe blog: Zilele de nastere, Pauza de miscare cu Fitschool.
Ema

Ce idee minunată! Încep și eu un job nou luna aceasta, la un afterschool pentru copii din comunități marginalizate, voi folosi și eu fișele cu copiii mei! Mulțumeeeeeesc! <3