Dintre multele activități pe care le-am realizat la începutul clasei a doua pentru capitolul Numerele naturale de la 0 la 100 am selectat trei pe care le prezint mai jos. Conținutul este la partea de reactualizare a cunoștințelor, elevii au învățat în clasa întâi numerele până la 100. Nu doar
Mai multAuthor: admin
Cum vreau să fie în clasa mea?
La începutul anului școlar setăm regulile clasei. Anul acesta, la clasa a doua, am început activitatea cu regulile de anul trecut. Apoi i-am rugat pe copii să scrie ei care sunt regulile pe care le vor a fi respectate. Trei reguli importante am avut anul trecut la clasa întâi. La
Mai multJurnalul emoțiilor la școală: cum îi ajută pe copii codul culorilor și reflecția zilnică
Ideea de a ține un jurnal la școală nu e nouă, mulți pedagogi o recomandă. Câțiva ani m-am tot ferit să pornesc acest lucru cu copiii, cerea să fiu consecventă și mi se părea greu să duc o astfel de activitate cu o clasă întreagă. Și m-am ferit uneori să
Mai multCum am sărbătorit zilele de naștere
Știți cât de mult își doresc copiii să fie sărbătoriți la școală de ziua lor! Să li se cânte La Mulți Ani, să primească felicitări, să fie în centrul atenției. Și ce necăjiți sunt cei care au zile de naștere în vacanțe! Pentru ei pregătim momente la începutul anului sau
Mai multProiect eTwinning despre pădure
Am reușit anul acesta să integrez în activitățile noastre și un proiect eTwinning. L-am ales deoarece mi-a plăcut tema: The Forrest – Discovering Nature Together și mi-am dat seama că îl pot lega ușor și cu aplicabilitate în planurile noastre. Pe de altă parte, vreau să le arăt copiilor că
Mai multFitSchool: Platforma Digitală Gratuită care Aduce Mișcarea în Școli
Cu siguranță v-ați gândit de multe ori cum să îi energizați doar puțin pe elevii voștri la vreo oră. Ce activitate să le propuneți astfel încât să nu dureze mult și copiii să dorească să o abordeze. Am fost și eu în zona aceea de întrebări. Variam activitățile cu bilețele,
Mai multNarada lansează #GeneratiaZero
În pandemie și după pandemie, Narada a ajutat foarte multe școli din țară cu dotări pentru clase, pentru spațiile din clădiri, pentru terenurile de sport și spațiile de joacă. A fost un demers extraordinar la nivel național și știu că atunci mi s-a părut ceva magic. Și școala mea a
Mai multNic Năstrușnic și Zâna Măseluță – câteva idei de discutat la școală
Cartea Nic Năstrușnic și Zâna Măseluță de Francesca Simon e a treia carte din seria ce îl are ca personaj pe Nic Năstrușnic. În original, seria se intitulează Horrid Henry și are peste 20 de volume. Autoarea a început să scrie seria în 1994 și de atunci cărțile s-au înmulțit
Mai multPauza de mișcare cu FitSchool – Activități sportive în sala de clasă
Ora de matematică la clasa întâi. După câteva exerciții de adunare cu trecere peste ordin, îi văd pe copii că privesc în gol, cască, se întind. Pfii, au obosit! Gata, e timpul pentru o scurtă pauză! Și le pun imediat o activitate de 3 minute de pe FitSchool. Imediat se
Mai multLucrul în echipă la un proiect despre plante
Despre două lucruri vă povestesc în acest articol: lucrul în grup și proiectul despre plante. Formula la care am ajuns acum a trecut prin mai multe încercări. La început nu a fost lucrul în grup, ci în pereche. Copiii au mai lucrat împreună și cu alte ocazii, de exemplu când
Mai mult