E important sa planificam, sa gandim putin in avans. E important pentru copii sa stie cate zile mai sunt, ce zi e azi, ce se intampla peste un anumit numar de zile. Anul acesta am pregatit un calendar de Advent din 24 de plicuri, fiecare plic contine un mesaj sau o sarcina.
Calendar de Advent dupa regulile mele
- Sa fie simplu
- Sa fie realizat de copii
- Sa fie interactiv
- Sa fie colorat.
- De data aceasta sunt patru reguli pe care le-am aplicat acestui proiect. Cu alte ocazii am mai putine reguli sau una in plus.
Sa fie simplu, colorat si realizat de copii. Asa mi se pare firesc. Ar fi usor sa mesteresc eu ceva si sa aduc la scoala, ei ar primi de-a gata. Am realizat impreuna cu copiii clasei mele pregatitoare plicuri Origami. Sunt plicuri simple facute din cateva indoituri. La ele am muncit intr-o ora. Le-am prins pe un panou de pluta. Fiecare plic a primit, aleator, un numar. Gasiti cum sa realizati plicurile AICI.
Sa fie interactiv. Sarcina fiecarui copil a fost sa puna un mesaj in plic. Am rugat parintii sa ajute pe copii sa scrie o sarcina, un mesaj, o ghicitoare, o poezie, ceva ce se potriveste momentului. Pe unele biletele au scris parintii, pe altii copiii, asa cum au putut ei. In fiecare zi deschidem cate un plic si citim mesajul sau sarcina. Vineri citim si mesajul de sambata, iar luni pe cel de duminica. Pentru ca anul acesta luam vacanta in 20 decembrie, in ultima zi de scoala vom deschide toate mesajele ramase.
Am dorit ca acest proiect sa fie unul de grup. Fiecare copil sa isi aduca o contributie, mai mica sau mai mare. E interesant de urmarit implicarea copiilor. Unii nu au adus niciun mesaj nici dupa zece zile din decembrie. Altii au fost impresionati ca plicul lor e gol, au venit cu mesaje si sarcini in cateva zile, s-au mobilizat, le-a pasat. As fi putut insista ca toti copiii sa aduca un mesaj, ca sa nu ramana plicul gol. Mai bine nu. Cred ca e mai bine ca ei sa cunoasca si reversul: nu mi-am indeplinit sarcina, grupul depinde de mine, cum ma simt cand afla colegii ca plicul meu e gol?
La voi cum e? Folositi un calendar de Advent? Numarati cumva zilele pana la Craciun?
Pe blog gasesti si alte articole legate de Craciun: Felicitare de Craciun, Cum se pregateste Mos Craciun?.
Ema
2 thoughts on “Calendar de Advent, numaratoare pana la Craciun”