Mie mi-s dragi fabulele. La litera V am spus Cocorul si vulpea. Am desenat pe tabla o imagine si vreo cateva zile ne-am tot invartit in jurul povestii. Am vorbit despre prietenie, despre corectitudine.
Litera V si mai multe activitati
- Adjective potrivite – Am in clasa copii care au nevoie de provocari. Ei stiu sa citeasca, mai rar sau mai repede, dar citesc si inteleg ceea ce citesc. Pentru ei trebuie sa merg mai departe decat a preda o litera. Silabele nu mai sunt pentru ei provocari, asa ca ii incurajez sa caute sensul cuvintelor. Am avut aici adjective, ei le-au potrivit cocorului si vulpii. Au lucrat in echipa. Apoi am verificat impreuna, am mai schimbat locul unora. Am prezentat clasei si am discutat cu toata lumea de ce a fost ales fiecare cuvant.
- Sortarea cuvintelor – Am scris cuvinte pe etichete, copiii le-au citit si au stabilit daca sunetul v se afla la inceput, la mijloc, la sfarsit.
- Citirea cuvintelor – Dupa exercitii clasice de citire, a urmat citirea cuvintelor de pe baloane. Am folosit 3 baloane: cate unul pentru fiecare pozitie a literei. Am format 3 echipe. Cine prindea balonul, citea un cuvant.
- Desenul literei, scrierea cuvintelor. Daca la inceputul anului ne limitam doar la desenul literei, acum copiii vor sa adauge si cuvinte. E permanent o intrecere de cautare a cuvintelor. Nu scriem chiar totul, stabilesc daca e un cuvant prea greu, cu dificultati de citire si il lasam pentru clasa intai (cuvinte cu grupuri de litere sau cu aglomerari de consoane ori cu triftongi).
- Cantecul Vulpe tu mi-ai furat gasca in fel si chip, cu tot felul de ritmuri.
- Intr-o zi le-am facut o surpriza. Mamica lui Razvan a pregatit gris cu lapte. Asta deoarece vulpea il servise pe cocor cu gris cu lapte si in timp ce am spus povestea, am vazut ochisori pofticiosi.
- Rares invatator – Rares stie foarte multe lucruri, citeste foarte bine, e creativ. Are nevoie de tot felul de proiecte. L-am intrebat daca vrea sa compuna si el o poveste care sa contina cuvinte ce incep cu V. Eu am realizat desenul pe tabla pentru povestea lui. Povestea e cu o veverita care locuia intr-un visin. A adormit si a visat ca bate vantul si vine o vulpe. In vis se facea ca un vanator umbla sa vaneze vulpea. Veverita a vrut sa avertizeze vulpea, dar s-a trezit si si-a dat seama ca fusese doar un vis.
- Origami – vulpea – E un proiect usor, doar cateva plieri. Gasiti tutorial AICI. I-am incurajat pe copii sa creeze o atmosfera vulpii, sa isi imagineze un loc pentru ea. Au aparut cate o vizuina, un lac, un culcus sau doar cate o padure.
Daca aveti si voi idei, va invit sa le scrieti in comantarii. Cum ati predat litera V? Ati avut o poveste? Ati legat-o de ceva anume? Ce cuvinte care incep cu V si s-au parut interesante?
Alte articole pe blog: Litera L de la licurici, Poveste pentru litera Ă.
Ema
Eu doar ce am terminat de scris articolul cu V de la veveriță, l-am programat pentru mâine, chiar dacă între timp l-am făcut și pe T… 🙂
Ce fain că ați trecut de bariera cititului. Eu am încă copii pentru care literele nu reprezintă nicio provocare, de ce să le știe?! Și ne luptăm cu silabele… În timp ce alții sunt nerăbdători.