Potențial ascuns de Adam Grant e una dintre acele carți care dă de gândit. De la un timp muncesc cărțile pe care le citesc. După ce am lecturat câteva și mi-am dat seama că mi-au plăcut mult, am realizat că nu îmi amintesc exact ce scria în ele. Așa că am început să lucrez cu ele și în alt fel. Când citesc pun bilețele cu cuvinte-cheie sau chiar scriu mici citate din carte și notez și pagina la care le-am găsit, apoi încep să fac notițe într-un caiet. În acest fel pot să mă întorc mereu, mult mai ușor, la ceva ce aș vrea să recitesc sau să aprofundez. Scriind aici, adaug încă un moment în care frunzăresc cartea și reflectez la cele citite.
Am ediția în limba română a cărții, ediție apărută la Editura Publica, în traducerea realizată de Iulia I. Bertea-Nani. Se adresează părinților și profesorilor și cred că ar putea fi citită și de către adolescenți. Te invit să lecturezi cartea, apoi să reflectezi. Ce poți lua din ea? Ce poți duce mai departe?
Cât de mult ai urcat și cât de greu ți-a fost?
Cartea aceasta, Potențial ascuns, a lui Adam Grant, mi-a răsturnat câteva idei înfipte în minte. Pe altele le-a reașezat. Și au fost și unele pe care mi le-a confirmat și o mulțime noi pe care mi-am propus să le cercetez. Ce potențial are fiecare dintre noi? Ce suntem capabili să facem? După câteva pagini lucrurile se așază altfel: „Măsura reală a potențialului tău nu este înălțimea vârfului pe care l-ai atins, ci cât de mult ai urcat pentru a ajunge acolo.” (p. 30)
Învățăm și ne dezvoltăm cel mai bine când ne simțim inconfortabili. „A-ți face curaj să înfrunți disconfortul este o abilitate de caracter… E nevoie de trei tipuri de curaj: să abandonezi metodele tradiționale, să te arunci în ringînainte să te simți pregătit și să faci mai multe greșeli decât fac alții încercări.” (pp. 40-41) „Dacă te simți confortabil, înseamnă că faci lucrurile greșit.” (Ted Lasso, p. 47)
Adam Grant demontează mitul inteligențelor multiple. „…în învățare nu este vorba întotdeauna despre găsirea metodei potrivite pentru tine. Adesea este vorba despre găsirea metodei potrivite pentru sarcina pe care o ai de făcut.” (p. 47) Pe de altă parte, contează nu faptul că muncești din greu, ci cât de bine înveți. De un real folos în învățare spune el nu e să primești feedback, deoarece feedbackul se referă la ce ai făcut deja, ci să primești sfaturi. Feedbackul pune accent pe ce ai greșit, pe când sfaturile te direcționează spre ce poți să faci corect. Trebuie să mă gândesc mai mult aici, să văd cum se aplică acest lucru la activitatea mea la clasă și dacă e valabil în toate situațiile.
Ai descoperit ce potențial ascuns ai?
Un capitol care mi-a dat de gândit este cel despre perfecționiști și despre elevii de nota 10. „Oamenii care ajung maeștri în domeniile lor încep adesea cu foi matricole imperfecte.” (p. 90) Se spune în carte că perfecționiștii fac lucrurile greșit, deoarece pot fi obsedați de lucruri care de fapt nu contează, evită situațiile în care nu se simt confortabili și nu se simt bine dacă greșesc. A da tot ce ai mai bun aduce o țintă ambiguă ce nu te ajută să progresezi. „Am conștientizat că succesul nu înseamnă neaparat cât de mult te apropii de perfecțiune, ci cât de multe obstacole depășești pe parcurs.” (p. 101)
Pentru că a-i motiva pe elevii noștri este o întrebare de mare actualitate, capitolul dedicat motivației m-a făcut să înțeleg mai bine cum funcționează în realitate acest lucru. V-ați gândit vreodată că jocul Tetris e bun la ceva? Vă las să descoperiți în carte. Ce ne ajută să fim motivați? Eșafodajul. De reflectat la acest lucru: suntem noi profesorii eșafodaj și avem și noi nevoie de unul?
Mie îmi place mult să mă joc la școală cu elevii mei, însă nu am mereu timp. Din carte am aflat de joaca deliberată și de faptul că în Finlanda, la clasele mici, elevii doar se joacă: de-a magazinul, de-a banca, de-a grădina zoologică. Am reținut ideea că „…cel mai bun mod de a debloca potențialul ascuns nu este să strângem din dinți și să suportăm munca de rutină. Este să transformăm rutina zilnică într-o sursă de bucurie zilnică. Nu este o coincidență că, în muzică, termenul pentru a exersa este a se juca.” (to play, p. 118)
Găsește metoda potrivită pentru conținutul de învățat!
Când știi că înveți cu adevărat? Orice învățare presupune o curbă, dar și o zonă în care stagnezi și ai senzația că nu poți avansa. Cum am mai spus, înveți cu adevărat, profund, când ai găsit metoda potrivită pentru respectivul conținut. „Găsirea metodei potrivite implică încercare și eroare. Unele încercări vor fi pur și simplu erori: batem pasul pe loc cu strategii proaste. Dar, și dacă descoperim o metodă mai bună, lipsa noastră de experineță cu aceasta ne face mai întâi să regresăm. Acești pași în spate nu sunt doar normali – în multe situații sunt necesari.” (pp. 143-144) Îmi vine în minte aici faptul că la acest capitol avem de lucrat cu mintea noastră. Nu am fost învățată așa. Nici în copilărie și nici mai târziu. Mi s-a spus că învăț din greșeli, dar nu mi s-a lămurit și cum anume. Voi duce la clasa mea de elevi acest lucru. Cât de mult ne temem să nu greșim?
De la cine învățăm noi cel mai bine? V-ați gândit să spuneți că de la experți? Da și nu și depinde de situație și de conținutul pe care îl avem de învățat. Autorul susține că experții (bine, eu cred că doar unii), pentru că știu atât de multe, nu mai pot parcurge drumul înapoi către începuturile învățării, nu au empatie pentru școlar, nu mai pot explica în termeni simpli. Eu nu sunt un expert, dar ideea aceasta îmi amintește că atunci când predau ceva e necesar să am în minte felul în care învață cineva și modul în care trebuie să etapizez informația și cum să cobor lucrurile la nivelul începătorului.
Antrenor sau învățător?
Efectul de antrenor și efectul de învățător. Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte să citesc cartea, aș fi spus că e cam același lucru. Efectul de învățător este postura „care scoate în evidență cum putem învăța împărtășind exact cunoștințele pe care dorim să le dobândim. Efectul de antrenor captează modul în care ne putem stimula motivația oferindu-le celorlalți încurajarea de care avem nevoie noi înșine.” (p.178) Nu-i așa că învățăm cel mai bine și ne clarificăm lucruri atunci când le explicăm altora? Așa e și aici. Dacă îi încurajăm pe ceilalți, dacă devenim sprijin pentru ei, avem cu toții de căștigat: și ei că primesc eșafodaj din partea noastră, dar și noi pentru că ne cresc așteptările despre ceea ce avem deja.
Alte idei pe care le găsiți dezbătute în carte: continuitatea profesorului la clasă, starea de bine, cum a reușit Finlanda, de ce sunt importante pauzele, învățarea colaborativă, puterea grupului, puterea lui împreună.
Și nu în ultimul rând, o parte foarte, foarte valoroasă din cartea aceasta este bibliografia. E cuprinzătoare, conține titluri de cărți, dar și multe studii și cercetări, articole, tot felul de trimiteri. Merită cercetat mai departe pornind de aici.
Intenționez să citesc și alte cărți ale lui Adam Grant și îl urmăresc pe rețelele de socializare și pe siteul său, are Ted Talks și podcasts.
Dacă și tu ai citit cartea, te invit să scrii în comentarii ce ți-a atras atenția, ce capitol ți-a ridicat întrebări sau cum și dacă ai aplicat ce scrie în carte la tine și la activitatea ta.
Alte articole despre cărți găsiți aici: Peak. Secretele performantei de top, Ce poti face cu o idee?.
Ema